Kia Romauto recheamă în service 1.000 de autovehicule pentru probleme la pedala de frână

Kia Romauto, distribuitor oficial al mărcii Kia în România, lansează campania de rechemare în service a patru modele de autovehicule înmatriculate în România, pentru remedierea unor probleme apărute la pedala de frână. Potrivit reprezentantului mărcii sud-coreene, este vorba despre modelele Kia Sportage (2007-2010), Kia Sorento (2007-2011), Kia Soul (2010-2011) şi Kia Carnival (2006-2007), în total urmând să fie verificate aproximativ 1.000 de autovehicule înmatriculate în România.

„La autoturismele afectate pot apărea următoarele disfuncţionalităţi datorită operării cu intermitenţe a contactorului pedalei de frână: nu se aprind sau rămân aprinse stopurile de frână. În funcţie de dotările autovehiculelor, mai pot apărea următoarele simptome: martor ESC aprins, funcţionarea sistemului Cruise Control defectuoasă, nefuncţionarea butonului START, imposibilitatea de a mişca schimbătorul de viteze din P la cutiile de viteze automate”, se arată într-un comunicat de presă al distribuitorului local.

Compania menţionează faptul că, la nivel european, nu s-au semnalat accidente din cauza defectării contactorului pedalei de frână.

Costurile vor fi acoperite de Kia Motors Corporation (KMC), fără a fi implicaţi din punct de vedere financiar clienţii. Începând din iunie, aceştia vor fi informaţi prin scrisori recomandate să se prezinte la cel mai apropiat service autorizat Kia. Operaţia de înlocuire a contactorului durează maximum 45 de minute în funcţie de model, precizează Kia Romauto.

Kia a fost fondată în anul 1944, fiind cel mai vechi producător de vehicule motorizate din Coreea de Sud. Anual, sunt produse peste 2,7 milioane de autovehicule în nouă unităţi de producţie construite în cinci ţări, de unde sunt comercializate în aproximativ 150 de ţări de pe glob.

Compania are peste 47.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 42 de miliarde de dolari.

Pe piaţa din România, până la finele lunii aprilie a acestui an, se comercializaseră 248 de autoturisme şi autovehicule uşoare Kia, în creştere cu 67,5%, comparativ cu martie. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.