CNADNR licitează acorduri cadru pe 4 ani pentru deszăpezire

CNADNR a lansat astăzi licitația pentru acordurile cadru valabile 4 ani pentru deszăpezirea autostrăzilor și drumurilor naționale.

Este vorba despre achiziția de sare, clorură de calciu și a unui produs ecologic necesare deszăpezirii și despre întreținerea curentă pe timp de iarnă de către DRDP București, Craiova, Brașov, Timișoara, Constanța, Iași și Cluj.

Totodată, vor fi încheiate acorduri cadru pentru:

  • lucrări de “Marcaje rutiere prefabricate și covoare antiderapante” pentru rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale
  • lucrări de “Marcaje rutiere executate în strat subțire” pentru rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale
  • lucrări de “Marcaje rutiere executate în strat gros – Produse plastice aplicate la rece” pentru rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale

”Decizia de a promova acordurile cadru pe 4 ani în urma unei proceduri de licitație publică a fost determinată de procesul de transparentizare promovat de către Companie. Am demarat aceste proceduri pentru deszăpezire încă din luna mai astfel încât, atunci când va veni sezonul rece, să fim pregătiți realmente pentru activitatea de întreținere curentă pe timp de iarnă. Am optat pentru această procedură, astfel încât, la iarnă, să nu mai fim nevoiți să încheiem contracte prin negociere directă. De asemenea, vreau ca firmele contractante să fie pregătite, să aibă utilaje performante, dar și personal calificat, iar prețurile să fie cele mai avantajoase pentru Companie. De asemenea, tot în această perioadă, în aceeași idee, am demarat și procedurile pentru marcaje rutiere, indicatoare și material antiderapant”, a declarat Cătălin Homor,directorul general al CNADNR.

Homor nu precizează și costurile estimative ale deszăpezirii.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.