Licitaţie pentru finalizarea pasajului Mihai Bravu

Sorin Oprescu, primarul general al Bucureştilor, pune la bătaie 127 milioane lei (28 de milioane de euro) pentru finalizarea pasajului suprateran Mihai Bravu-Splaiul Unirii, început cu mare fast în 17 ianuarie 2012 şi rămas în aer, deoarece firma Romstrade, câştigătoarea licitaţiei, a intrat în insolvenţă, iar Nelu Iordache, patronul, se află în arest preventiv din 2 decembrie 2012, pentru deturnarea fondurilor europene primite să construiască segmentul de autostradă Nădlac-Arad.

Investiţia a fost estimată iniţial la 99,4 milioane lei, fără TVA, iar autoritatea contractantă a primit trei oferte pentru realizarea lucrărilor. Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a atribuit contractul, la începutul lunii decembrie 2011, companiei Romstrade. După ce s-au ridicat pilonii podului, lucrările s-au oprit.

Primarul general a reziliat anticipat, în decembrie, contractul cu Romstrade şi vrea acum să contracteze, prin licitaţie restrânsă accelerată, lucrările de continuare a podului, pe care le vede gata în 15 luni.

Valoarea totală estimată a contractului de lucrări a ajuns însă la 126.975.626,52 lei (aproximativ 28 de milioane de euro), fără TVA, bani ce vor fi suportaţi din bugetul municipalităţii.

Condiţii de participare

Potrivit anunţului, operatorul economic care va dori să participe la licitaţie trebuie să facă dovada disponibilităţilor băneşti, a unor “resurse reale negrevate de datorii sau a unor linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare”, suficiente pentru a realiza cash-flow-ul de execuţie a lucrării, pentru minimum 8 luni de derulare a contractului, conform graficului de execuţie, în sumă de minimum 65.085.897,85 lei.

Totodată, ofertanţii trebuie să dovedească executarea, în ultimii 5 ani, a unor lucrări de construcţii de pasaj suprateran care să includă şi o traversare peste un curs de apă, lucrări în valoare totală de minimum 100.000.000,00 de lei, executate în baza a maximum două contracte.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 13 iunie, până la ora 9.00, licitaţia urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la sediul municipalităţii, de la ora 13.00.

Pasajul denivelat va face legătura directă între Şos. Mihai Bravu şi intersecţia Şos. Olteniţei cu B-dul C-tin Brâncoveanu, la limita estică a Parcului Tineretului, pentru a închide inelul principal de circulaţie al municipiului Bucureşti.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.