MAE le cere românilor din Siria să părăsească această ţară cât timp mai pot

Ministerul Afacerilor Externe reia, miercuri, recomandarea adresată cetăţenilor români de pe teritoriul Siriei să părăsească această ţară, prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale – aeriene, navale şi terestre -, având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din acest stat şi a pericolele majore existente în capitala Damasc şi în marile oraşe. Razboiul civil din Siria se adânceşte şi nu există perspectiva unei încheieri rapide a violenţelor, a avertizat, luni, trimisul special Lakhdar Brahimi, într-un raport adresat Consiliului de Securitate ONU. Miercuri, emirul Qatarului, Hamad bin Khalifa al-Thani, a cerut o intervenţie militară arabă, după “eşuarea Consiliului de Securitate în tentativa de a găsi o rezolvare”. Liderii occidentali au adoptat o poziţie fermă privind nevoia îndepărtării de la putere a lui Bashar al-Assad.

MAE le solicită cetăţenilor români prezenţi pe teritoriul Siriei să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român, precizează MAE într-un comunicat.

În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică dedicată ( +40.21.319.21.37), la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24 de ore din 24, pentru asistenţă şi informaţii consulare.

De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de mail: drco@mae.ro.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă.

Datele de contact la care cei interesaţi pot obţine informaţii şi asistenţă consulară sunt: Ambasada României în Republica Arabă Siriană; Adresa: 8, Rue Ibrahim Hanano, P.O. Box 4454, Damascus; Telefon: 00-963-11-332.75.72; 00-963-11-332.75.70; Mobil: 00-963-932.809.768; Fax: 00-963-11-332.75.71 sau Secţia consulară: Telefon: 00-963-11-334.895.21; 00-963-11-334.895.20

Cei interesaţi mai pot obţine informaţii şi de la consulatele onorifice – Consulatul Onorific al României la Alep; Consul onorific: Alaa MANSOUR; Adresa: Str. Al Sadiq nr. 022 – Cart. Jamiliei, P.O. Box 8665; Telefon: 00-963-21227 21 11; Mobil: 00-963- 944 377 777; Fax: 00-963-21224 63 67; Consulatul Onorific al României la Lattakia – Consul onorific: Zuheir Joud; Adresa: 44 Omar Bin Khattab Street, Joud Company Building, 2nd floor, PO Box 219-119; Telefon: 00-963-4 41 241368; 00-963-4 41 245280; Mobil: 00-963- 944 214 711; Fax: 00-963 -41 241958. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.