Mafia revolutionarilor, decapitata

2

George Costin, secretarul de stat pentru problemele revolutionarilor, a fost retinut pentru fapte de coruptie, imediat dupa audierea sa, luni dupa-amiaza, la sediul DNA din Pitesti, in cazul unor acuzatii privind infractiunea de luare de mita. El a parasit sediul DNA cu catuse si sub escorta, fiind dus in arestul Politiei Judetene Arges, urmand a fi prezentat magistratilor Tribunalului Arges cu propunere de arestare preventiva. La putin timp, premierul Mihai-Razvan Ungureanu a semnat eliberarea lui Costin din functia pe care o detinea in Guvern. Poate, cu aceasta ocazie, va fi desfiintat si Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor, care a fost ani intregi o sursa de trafic cu certificate de “erou al revolutiei” si, totodata, a gestionat anual sute de milioane de euro, bani publici care au intrat in buzunarele unor impostori.

Faptele lui George Costin sunt mult mai grave decat luarea de mita: fostul secretar de stat pentru problemele revolutionarilor a constituit, alaturi de mai multe persoane, un grup infractional care viza obtinerea de beneficii financiare, in calitate de presedinte al unei asociatii de revolutionari, obtinand de la membri aproape 2,5 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), George Costin, care la momentul producerii faptelor era presedinte al Asociatiei “Decembrie 1989 Metrou Romania”, iar ulterior a fost secretar de stat la Secretariatul de stat pentru problemele revolutionarilor din decembrie 1989, este cercetat pentru infractiunile de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, in forma continuata, spalare a banilor, in forma continuata si constituire a unui grup infractional organizat.

Alaturi de Costin, in acest dosar sunt cercetati atat Mihai Bolocan,  cat si Serafim Cotenescu, membri al aceleiasi asociatii de revolutionari, pentru infractiunile de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, in forma continuata, spalare a banilor in forma continuata si constituire a unui grup infractional organizat.

Grup infractional organizat, pentru certificate false de “erou al revolutiei”

Concret, in perioada 2009 – 2011, George Costin, in calitate de presedinte al Asociatiei “Decembrie 1989 Metrou Romania” a constituit si condus, impreuna cu mai multe persoane, printre care Bolocan si Cotenescu, un grup infractional organizat care viza obtinerea de beneficii financiare. Este exact perioada in care persoanele care aveau certificate de revolutionar in baza Legii 42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestor acte si pentru obtinerea adeverintei in baza careia ar fi urmat sa beneficieze de indemnizatiile conferite de Legea 341/2004.

In calitate de presedinte al Asociatiei “Decembrie 1989 Metrou Romania”, George Costin si-a exercitat influenta si autoritatea asupra persoanelor indreptatite sa preschimbe certificatele de revolutionar, pentru a obtine pentru sine ori pentru altul sume de bani si foloase necuvenite, mentioneaza procurorii DNA.

Astfel, Costin le-a impus membrilor sa faca demersurile de preschimbare a acestor documente numai prin asociatie, si nu in nume personal, prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989. George Costin i-a avertizat ca, in caz contrar, vor fi exclusi din asociatie.

Procent din indemnizatiile de revolutionarilor, in buzunarul lui Costin

In acest fel, persoanele indreptatite sa beneficieze de indemnizatii au fost determinate sa incheie contracte de reprezentare prin care erau obligate, dupa obtinerea drepturilor legale, sa plateasca asociatiei anumite sume de bani: 12.000 lei si 5% din suma totala incasata sau 15% din suma totala incasata cu titlu de indemnizatie reparatorie incepand cu anul 2004.

Anchetatorii au constatat ca, in baza contractelor de reprezentare, a fost obtinuta suma totala de 9.453.390 de lei, din care 2.470.000 de lei au fost virati in conturile lui George Costin.

“Pentru a disimula adevarata natura a provenientei sumelor de bani, au fost incheiate 54 contracte de imprumut fictive semnate de George Costin, ca reprezentant al Aociatiei Decembrie 1989 Metrou Romania, prin care ar fi fost data cu imprumut suma totala de 5.500.000 lei unor membri revolutionari, clauzele din contractele de imprumut fiind vadit neconforme cu realitatea, intrucat majoritatea persoanelor care au semnat contractele isi primisera deja drepturile in baza Legii nr. 341/2004”, precizeaza procurorii DNA.

Printre beneficiarii contractelor de imprumut au fost persoane din conducerea Asociatiei “Decembrie 1989 Metrou Romania”, unul dintre ei fiind Mihai Bolocan.

Privilegii pe viata

Trebuie precizat ca aproximativ 14.000 de revolutionari au primit pana la 31 decembrie 2011 indemnizatii cuprinse intre 20.000 si 30.000 de lei lunar.

Daca in 1990 erau numarul lor nu depasea 3.000, pana in 1997 a ajuns la 19.000, apoi a depasit cifra de 32.000, in timpul sefiei lui Bebe Ivanovici, dupa care a scazut pana la circa 18.000, din care 14.000 beneficiari ai Legii recunostintei.

Pe langa bani, fiecare dintre acesti impostori s-au ales cu casa, teren, spatiu comercial, loc de veci gratuit, scutiri de impozite si taxe locale si alte privilegii care, desigur, or sa le ramana in continuare.

Magda SEVERIN

 

2 COMENTARII

  1. astfel de controale ar trebui extinse in toata tara ,purificati la singe suntem satui ,eu sunt prahovean si stiu bine ca in ploiesti nu a fost revolutie ca la bucuresti si timisoara,si cu toate asetea sunt o gramada de asa zisi revolutionari,si la campina la fel ,si armai fi inca o filiera asa zisi handicapati,sa nu se inteleaga gresit,….asa zisi handicapati pe care noi salariatii ii tinem in circa de ani de zile noi muncim o luna de zile pe 7_800ron si ei iau 500 …600ron pensie la sate sunt o gramada de astfel de cazuri si stiu bine ce vb,sper sa vina si ziua in care sa pot vota un guvern tinar fara radacini comuniste ori culori politice ,dela revolutie incoa am votat de fiecare data acum sincer nu mai votez pt ca numai am pe cine toti au fost la putere,dumnezeu sa ne dea putere si speranta de mai bine…

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.