MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere și transformare, anunțând investiții de aproximativ 1,2 miliarde de euro în fabrica sa din Cracovia (Polonia).
Până în 2030, accentul va fi pus pe extinderea fabricii din Cracovia, pregătirea următoarei generații de camioane bazate pe sistemul modular TRATON și consolidarea capacității de producție.

În prima etapă, proiectul presupune înființarea unor facilități pentru construcția caroseriilor și vopsitorie, precum și extinderea activităților de asamblare a cabinelor. În acest scop, vor fi construite noi unități de producție moderne și sustenabile pentru fabricarea caroseriilor de camion vopsite.
După finalizarea proiectelor de extindere, suprafața de producție se va dubla, practic, de la 130.000 mp în prezent, la 270.000 mp.
Pe lângă extinderea operațiunilor de producție, MAN va produce exclusiv la Cracovia și modelul electric MAN eTGL, începând cu mijlocul lunii iulie 2026.
Astfel, fabrica din Cracovia va deveni al doilea centru de producție MAN dedicat camioanelor electrice (eTGM și eTGL), după uzina din München, unde sunt fabricate modelele grele eTGX și MAN eTGS.









