Mănescu: “Am nevoie de sprijinul personalului cu vechime în minister”. Ponta: “Contractul pentru CFR Marfă va fi semnat luni sau renunţăm”

Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a preluat, miercuri, mandatul de la premierul Victor Ponta, cel care a asigurat interimatul timp de 45 de zile la conducerea instituţiei. Primul luru pe care i l-a cerut şeful Guvernului noii instalate la cârma Transporturilor a fost absorbţia fondurilor europene din Programul POS-T, iar al doilea, semnarea contractului cu GFR pentru privatizarea CFR Marfă, operaţiune programată pentru lunea viitoare. Ponta a precizat însă că dacă GFR „dă banii” (cei 202 milioane de euro, n.r.), privatizarea se va încheia, iar dacă nu, Executivul va instala management privat şi va pregăti altă privatizare, „cu nişte termene mult mai extinse, mai rezonabile”. Mănescu a spus că aşteaptă susţinere din partea personalului ministerului şi a cerut presei să fie îngăduitoare două săptămâni, până  se va familiariza cu treburile instituţiei.

„Priorităţile le-am stabilit împreună, şi anume: desfăşurarea în cât mai bune condiţii a Programului Operaţional Sectorial de Transport. Este cea mai importantă realizare a ministerului în acest an: deblocarea programului după 2011. Dar acum trebuie absorbite fondurile, şi cel puţin în acest domeniu doamna ministru are şi experienţa şi pregătirea necesară şi sunt absolut convins că se va descurca foarte bine. Va merge la Bruxelles săptămâna viitoare. Împreună cu autoritatea de management au de cheltuit foarte mulţi bani şi pentru infrastructura rutieră, şi pentru cea feroviară, şi este obiectivul numărul 1”, a declarat Victor Ponta.

„Dacă GFR dă bani, încheiem operaţiunea; dacă nu, punem management privat”

Despre privatizarea CFR Marfă, premierul spune că săptămâna viitoare se vor limpezi, în sfârşit, apele, după 69 de zile de la anunţarea câştigătorului licitaţiei.

„Cu CFR Marfă înţeleg că veţi termina săptămâna aceasta de studiat toate documentele. Dl Ghibu a fost cel care, oricum, s-a ocupat, şi luni chemaţi-l pe câştigător să semneze contractul. Dă banii, încheiem operaţiunea, nu dă banii, management privat şi reorganizarea, restructurarea companiei de către managementul privat şi pregătirea unei noi proceduri, de data aceasta a doua oară, dacă va fi cazul, în nişte termene mult mai extinse, mai rezonabile. Am avut dateline-ul cu boardul FMI. În cazul de faţă, dacă va fi acea situaţie, trebuie să începem în toamnă procedura şi s-o încheiem, probabil, la jumătatea anului viitor. Dacă nu se finalizează achiziţia actuală. Dacă se finalizează, plăteşte cei 200 de milioane şi, sigur, trebuie ministrul, secretarii de stat să urmărească toate aspectele care ţin de contract, investiţii, personal, toate lucrurile pe care, de altfel, consultanţii le-au pus de la început în ofertă”, a precizat Victor Ponta.

2 miliarde de euro, de absorbit rapid

Ramona Mănescu a arătat că “în ceea ce priveşte asigurarea acceptului la finanţare pentru POS-T, nu sunt străină de domeniu”.

 „De mult timp m-am implicat activ în negocierile de la nivelul Parlamentului European, Comisiei Europene şi Consiliului European punând accent pe directivele existente şi pe problematica României. Săptămâna viitoare voi merge la Bruxelles pentru a face demersurile necesare, astfel încât cele 2 miliarde de euro care au fost deblocate să fie utilizate cât mai rapid şi eficient”, a afirmat noul ministru.

manescu

Despre buna administrare a instituţiei Transporturilor, Ramona Mănescu a precizat că are nevoie de sprijinul angajaţilor vechi din minister.

“Buna administrare este absolut necesară şi pentru asta am să cer mobilizarea şi responsabilizarea tuturor profesioniştilor din cadrul Ministerului Transporturilor. Avem nevoie de toţi cei care ştiu şi sunt vechi în Ministerul Transporturilor şi care îşi pot aduce contribuţia. O bună administrare înseamnă lucru în echipă, cu profesionişti, cu oameni competenţi. Şi nu în ultimul rând, integritate, pentru că, pentru a fi eficienţi, pentru a fi performanţi, nu trebuie să fim doar competenţi, trebuie să fim şi integri şi vă promit că orice derapaj va fi sancţionat”, a avertizat Ramona Mănescu.

„Cu trenul am circulat ultima oară în 2002, iar cu metroul, când eram studentă”

Ea le-a cerut jurnaliştilor un răgaz de maxim o săptămână – două pentru a face o evaluare şi o analiză a activităţii din cadrul Ministerului Transporturilor. Însă aceştia nu au slăbit-o. Întrebată când a călătorit ultima dată cu trenul, Ramona Mănescu a recunoscut că în 2002.

“Trebuie să recunosc că am călătorit ultima dată cu trenul în 2002 sau 2003, atunci când eram nevoită să parcurg frecvent distanta dintre Bucureşti – Constanţa. Am încetat să merg cu trenul când au început lucrările pe tronsonul Bucureşti – Constanţa, şi o călătorie cu trenul ajungea să dureze 5-6 ore“, a răspuns noul ministru al Transporturilor.

“Nu am călătorit cu metroul, cred, decât când eram studentă şi asta pentru că rutele pe care călătoream eu nu aveau metrou şi călătoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul până să am maşină. Nu, nu ştiu cât costă un bilet la metrou”, a adăugat ea.

800 mil lei subvenţii la CFR Călători

Întrebată despre modul cum va soluţiona nemulţumirile sindicaliştilor de la CFR Călători, care merg astăzi să reclame la Consiliul Concurenţei că se anulează trenuri de călători şi pe aceleaşi rute se introduc operatori privaţi, care primesc subvenţii mai mari, Mănescu răspuns că “avem un secretar de stat care are în atribuţii această relaţie cu sindicatele şi, cu siguranţă, vom discuta cu dl secretar de stat, cu sindicatele şi vom lămuri şi aspectele”.

Premierul a insistat însă să lămurească problema în stilu-i propriu: “Staţi un pic că eu vreau să vă lămuresc o chestie. CFR Călători nu se poate susţine singură, nici în România, nici în alte părţi. Noi dăm anul acesta… – cât am dat, dle secretar de stat? – 800 de milioane, deocamdată? 500 plus… bun. Deci este o subvenţie din buget pentru CFR Călători. Subvenţia aia nu ajunge niciodată, repet, nu doar în România, ci şi în alte părţi”.

“Nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce bine”

Victor Ponta a adăugat că “ministrul, secretarii de stat vor discuta cu sindicatele, dar au de la mine următorul mandat: nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce bine a fost, între ghilimele”.

“Sindicatele se ocupă de oameni şi e dreptul lor constituţional şi legal, şi vreau să avem dialog tot timpul, dar nu conduc sindicatele CFR-ul, că l-au condus până acuma sindicatele şi n-a fost bine. Deci, dialogăm, facem tot ce putem, salvăm locuri de muncă, dăm subvenţii mai mari pentru CFR Călători, dar să fie clar, totuşi, cine conduce CFR-ul”, a precizat el.

Un reporter i-a spus, totuşi, că problema semnalată de sindicalişti este că nivelul subvenţiei la CFR Călători ajunge undeva la 45%, iar la privaţi este de 85%.

“Nu este adevărat. Dacă este adevărat, este ilegal şi cine a făcut acest lucru va ajunge direct la tribunal. Dar eu ştiu că, la un moment dat, privaţii au reclamat că dăm la CFR Călători şi nu le dăm privaţilor. Adică s-ar putea să fie ca la Radio Erevan”, a răspuns Victor Ponta.

El a amintit că a trimis Corpul de Control al Prim-Ministrului să facă verificări la CFR Călători. “Eu l-am trimis, eu l-am aprobat, cred că mi l-a propus dl Ghibu şi eu am aprobat. Este într-un control acolo. Când avem rezultatele, vă înştiinţăm şi pe dvs. şi, dacă va fi cazul, înştiinţăm organele de urmărire penală”, a conchis premierul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.