MApN: Termen prelungit pentru dosarele de recrutare

Ministerul Apărării Naţionale a prelungit termenul iniţial (între 4 şi 22 februarie) de depunere a dosarelor pentru recrutarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti până la data de 8 martie, ca urmare a numărului mare de tineri care vor să facă parte din forţele Armatei, informează un comunicat al MApN.

“Această decizie vine în urma numărului mare de solicitări din partea tinerilor pentru a face parte din forţele Armatei. Numai la Constanţa, în primele patru zile, s-au înscris aproximativ 500 de candidaţi pentru examinarea medicală. Ministerul Apărării Naţionale salută interesul tinerilor pentru armată şi sprijină constant acest demers, prin programele iniţiate de către structurile abilitate”, precizează MApN.

Documentele tipizate care fac parte din dosarul de candidat – cererea de înscriere, fişa de cunoaştere, fişa de examinare medicală – sunt asigurate de birourile informare-recrutare.

Detalii despre procesul de recrutare a militarilor se pot găsi la https://www.mapn.ro/recrutare/sgv1.php. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.