Marius Anduh, presedintele CNATDCU: Victor Ponta a plagiat, sunt 85 de pagini copiate integral. Consiliul a votat in unanimitate retragerea titlului de doctor

“Este plagiatul de tip copy-paste”, a decretat presedintele Consiliului CNATDCU, academician Marius Andruh, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la finalul sedintei Consiliului, precizand ca decizia de plagiat a fost luata in unanimitate. “Nu s-au facut presiuni directe asupra mea, niciunul dintre membrii Consiliului – dintre care 7 sunt membri ai Academiei Romane – nu este afiliat politic”, a adaugat acesta.

Potrivit lui Andruh, Consiliul a luat aceasta teza de doctorat “pagina cu pagina, pentru ca s-a dorit sa fie facuta analizarea din punct de vedere profesionist, dar niciunul dintre noi nu s-a amestecat in contributiile originale pe care le-a formulat candidatul, pentru ca nu intra in atributiile noastre”.

“Am analizat o lucrare de 307 pagini, constatandu-se ca 85 dintre acestea sunt copieri fara indicarea sursei, foarte usor de detectat”, a precizat presedintele CNATDCU.

In ceea ce priveste bibliografia lucrarii de doctorat a lui Ponta – “Curtea Penala Internationala” -, in cazul a aproape 40 de pagini ale lucrarii nu a fost mentionata sursa – cartea profesorului Cretu.

“De asemenea, important pentru o teza de doctorat, care nu este un manual universitar, aceasta trebuie sa cuprinda o bibliografie clara, la fiecare capitol sau la sfarsit. Bibliografia selectiva poate exista doar la manualele universitare”, a mai spus acad. Andruh.

In urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educatiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Academicianul prof. univ. dr. Marius Andruh este seful Catedrei de Chimie Anorganica din cadrul Facultatii de Chimie a Universitatii din Bucuresti, membru titular al Academiei Romane, membru al Academiei Europaea din Londra si membru corespondent al Academiei Europene de Stiinte, Arte si Litere din Paris.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.