Maşină lovită de tren la Zărneşti: 3 morţi

Trei persoane şi-au pierdut viaţa iar alta a fost grav rănită în această dimineață, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren la trecerea de nivel cu calea ferată pe DN73 A, între Râșnov și Zărnești.

Tragicul eveniment, produs în jurul orei 7,15, a avut loc în ciuda faptului că trecerea de nivel cu calea ferată este semnalizată. De altfel, mai multe accidente în care au fost implicate trenurile de pe acest tronson au avut loc în ultimii ani.

La fața locului a intervenit cu un echipaj de descarcerare cu apă și spumă, al ISU Brașov, trei echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Braşov. (M.S.)

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.