Mechel a reluat producţia la Ductil Steel Oţelu Roşu

Divizia Metalurgică Est-Europeană Mechel a reluat, luni, activitatea de producţie a oţelului la întreprinderea Ductil Steel Oţelu Roşu, una dintre cele 5 unităţi metalurgice pe care le deţine în România. Potrivit unui comunicat transmis de companie, producţia de oţel va continua în regim normal, conform planurilor de încărcare a capacităţilor uzinelor româneşti ale Mechel.

Pe parcursul întreruperii temporare a activităţii uzinei în luna octombrie 2012 a fost finalizată şi ultima etapă a modernizării complexului de producţie a oţelului, începută din 2010.

Astfel, a fost dată în exploatare instalaţia de dozare a feroaliajelor şi a materialelor de adaos. Aceasta va contribui la diminuarea coeficienţilor de consum ai oţelăriei, potrivit companiei. De asemenea, folosirea acestei instalaţii va permite desfăşurarea procesului tehnologic.

Mechel este una dintre cele mai mari companii din Rusia, ale cărei afaceri includ activităţi de minerit, siderurgie, feroaliaje şi energie electrică. În România, grupul Mechel este prezent prin 5întreprinderi metalurgice – Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Laminorul Brăila.

Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social, declara la 1 octombrie că Mechel a scos la vânzare 4 dintre cele 5 combinate metalurgice din România, pentru 150 milioane dolari, şi că o firmă din Italia şi-a exprimat intenţia de a le cumpăra, lucru neconfirmat până acum. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.