Mega Mall, premiat la o competiție internațională organizată în parteneriat cu Financial Times

Mega Mall, centrul comercial cu cea mai mare suprafață construită din România, a fost premiat în cadrul Central & Eastern Europe Real Estate Quality Awards (CEEQA), cea mai importantă competiție internațională din sectorul imobiliar. Centrul comercial a primit distincția ”Building of the Year” în cadrul Galei care a avut loc în Polonia, în luna aprilie a acestui an.

Premiul a fost acordat în urma unui proces de selecție riguros – din sute de înscrieri jurizate de cei mai importanți specialiști ai domeniului – în baza unor criterii precum: succesul comercial, design și inovație, localizare și accesibilitate ș.a.

Mega Mall include elemente unice de arhitectură, printre care 10.000 de mp de vitrine, multe dintre acestea având peste 14 metri înălțime, zece cupole cu o suprafață totală de peste 1.250 mp care permit trecerea luminii naturale și două luminatoare masive ce acoperă 1.500 de mp. În plus, centrul comercial dispune și de un nivel întreg dedicat zonei de divertisment și petrecere a timpului liber, cu o suprafață echivalentă a două terenuri de fotbal.

Recunoașterea Mega Mall în cadrul celei mai cunoscute competiții anuale din domeniul imobiliar ne bucură foarte mult. Acest premiu ne confirmă că am reușit ceea ce ne-am propus de la bun început: să construim cel mai modern mall din București, să oferim orașului, pe lângă o construcție impresionantă, avangardistă, o gazdă primitoare și un centru comercial prietenos pentru vizitatorii săi”, au declarat reprezentanții Mega Mall București.

Premiile CEEQA reprezintă cel mai important eveniment internațional din domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare. Ajunsă la cea de-a treisprezecea ediție, Gala CEEQA a adunat aproximativ 700 de participanți din peste 50 de țări. Evenimentul este organizat de compania CEE Insight Forum, în parteneriat cu publicația britanică Financial Times.

Gala CEEQA_Mega Mall 1

Mega Mall este cel mai nou centru comercial inaugurat în București de grupul de investiții și dezvoltare NEPI. În urma unei investiții de 165 de milioane de euro, acesta acoperă în total 230.000 mp, fiind în prezent centrul comercial cu cea mai mare suprafață construită din România. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de 75.000 mp dispuși pe 4 niveluri, și găzduiește în prezent 220 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de 3.000 de locuri dispuse pe 6 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș.

Mega Mall aduce și o serie de premiere în retailul romanesc, care le oferă bucureștenilor experiențe unice de divertisment: sala de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi-olimpică, cinematograful Cinema City cu 14 săli și tehnologia 4Dx, un nou concept de spații de distracții cu casino, deschis non-stop, un sports bar, unde pot fi urmărite transmisiuni sportive live, dar și un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele.

Mega Mall_foto din interior

Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Koton, Mango, Marks & Spencer, Peek & Cloppenburg, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Sephora, Stradivarius, Orsay, adidas, Nike, Lee Cooper, Tom Tailor, Douglas, NEXT, Hilfiger Denim, Musette, Hervis, Bata, Stefanel, ECCO, Intersport, MAC, Benvenuti şi Aldo. Tot la Mega Mall au fost inaugurate primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz, Marks & Spencer Food din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.