Mercedes-Benz Sprinter, la 20 de ani. Design aniversar special

Gama Mercedes-Benz Sprinter sărbătoreşte 20 de ani de la lansarea pe piaţă în anul 1995, când a marcat începutul unei noi ere pentru autovehiculele comerciale uşoare.

Astfel, modelul de succes realizat de Mercedes-Benz a devenit sinonim cu autovehiculul comercial ușor.

Până în prezent, peste 2,9 milioane de modele Sprinter au fost construite, autovehicule ce rulează în peste 150 de pieţe în întreaga lume.

Pentru a marca aniversarea celui mai bine vândut model, Mercedes-Benz aduce în atenţia publicului ”Edition Sprinter”.

Ediția aniversară Sprinter este disponibilă în variantele furgon și combi, 3,5 t, culoare argintiu metalic.

Barele de protecție ale modelului aniversar Edition sunt vopsite în aceeași culoare – o premieră pentru Sprinter.

Același lucru poate fi spus despre stopurile din spate, colorate în negru -fumuriu și jantele negre din aliaj ușor de 16 inch.

Alternativ, “Edition Sprinter” este, de asemenea, disponibilă cu jante argintiu – strălucitor, din aliaj ușor de 17 inch.

E

Elementele distinctive ale modelului aniversar includ, de asemenea, faruri bi-xenon și o grilă cromată a radiatorului. Inscripția de pe partea laterală a noii ediții Sprinter este un alt indicator al statutului de model special.

În interior, șoferul este întâmpinat de covorașe inscripționate cu logo-ul ediției aniversare Sprinter.

Modelul Sprinter Combi este echipat suplimentar cu un volan top-class din piele şi geamuri fumurii în spate.

E

Modelul special, disponibil în 2.000 de exemplare

“Edition Sprinter” este limitată la un număr de 2000 de unități. Modelul special va fi comercializat în 19 țări din Europa.

Toate variantele de motorizare sunt disponibile.

În România, clienții vor beneficia de un avantaj de 1.800 de euro, fără TVA, pentru „Edition Sprinter”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.