Microbuz lovit de tren: Un mort şi un rănit

Un microbuz a fost lovit de un tren, miercuri dimineaţă, la o trecere de cale ferată din localitatea clujeană Huedin, provocând moartea unei persoane şi rănirea alteia ce se aflau în microbuz. Potrivit Poliţiei Judeţene Cluj, şoferul nu s-a asigurat, astfel că maşina a fost lovită în plin de un tren care circula pe ruta Oradea – Huedin. În microbuz nu se mai aflau alte persoane, iar autorităţile nu au precizat dacă vehiculul era autorizat să transporte pasageri.

Circulaţia feroviară între staţiile Huedin şi Brăişoru (secţia CF Cluj – Oradea) a fost blocată pe un singur fir, în intervalul orar 08.58 – 09.57, precizează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

Trenul 15215 care a lovit microbuzul aparţine operatorului privat Transferoviar Călători.

“Până la eliberarea firului 1, trenurile de călători aflate în grafic au circulat pe firul 2”, precizează CFR.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.