UPDATE! Milioane de oameni, la marşul împotriva terorismului

Marșul împotriva terorismului și de solidaritate cu victimele atentatelor din zilele trecute de la Paris a reunit în această după-amiază cel puţin 3,7 milioane în Franţa – 2,5 milioane pe străzile capitalei franceze şi între 1,2 şi 1,6 milioane în 25 de oraşe din ţară, potrivit Ministerului francez de Interne, transmite AFP. Alte zeci de mii de persoane au participat la acţiuni similare în marile capitale europene, dar şi în Africa, SUA şi Canada. 

UPDATE 23.55: “Nu au participat doar europeni, nu au participat doar creștini, ci și musulmani, evrei, atei, agnostici, au fost reprezentate statele arabe, au venit înalți reprezentanți ai Israelului, cu toții îngrijorați de ofensiva terorismului”, a spus preşedintele României, Klaus Iohannis, la întoarcerea de la Paris.

A fost cel mai mare marș din capitala Franței de după eliberarea Parisului. La acţiune au participat peste 50 de șefi de stat și de guvern din întreaga lume, printre care şi preşedintele României Klaus Iohannis.

Francois Hollande a defilat pe străzile parisului înconjurat de preşedintele statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, şi de cancelarul german Angela Merkel, de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la câţiva metri de premierul israelian Benjamin Netanyahu, de premierul britanic David Cameron, de cel italian Matteo Renzi şi de regele Iordaniei.

Anterior marşului, miniştrii de Interne din 11 state europene (Letonia, Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Italia, Olanda, Polonia, Suedia şi Marea Britanie) şi secretarul american al Justiţiei Eric Holder au convenit, într-o reuniune internaţională excepţională la Paris, să consolideze lupta împotriva terorismului, în primul rând prin sporirea controalelor la frontierele externe ale UE.

Ministerul francez de Interne a apreciat că marșul este de o amploare „fără precedent”, arătând că este imposibil de oferit un bilanț oficial al participării din Paris. ‘Manifestanții sunt dispersați pe un perimetru mai mare decât itinerariile prevăzute inițial’, a menționat ministerul.

Însă acţiuni similare au avut loc în orașele din întreaga Franță, unde au defilat peste 600.000 de oameni, între care între 150.000 și 200.000 la Lyon (centru-est), 115.000 la Rennes (vest), cel puțin 100.000 la Bordeaux (sud-vest), iar în sud, 60.000 la Marsilia și 40.000 la  Perpignan.

Peste tot, la marșuri au participat mai mulți oameni decât prevăzuseră inițial autoritățile franceze, notează AFP, care amintește că Franța are o populație de 66 de milioane de locuitori.

Madridul şi-a comemorat victimele de la gara Atocha

Mii de oameni din Europa și din întreaga lume și-au manifestat duminică solidaritatea cu Franța îndoliată, scrie şi France Presse. Semnalul de începere a marșurilor a fost dat la Madrid, unde câteva sute de oameni s-au strâns la Puerta del Sol pentru câteva minute de reculegere, iar apoi au intonat La Marseillaise și au desfășurat un drapel francez.

Un alt marș era prevăzut la gara Atocha, teatrul celor mai sângeroase atentate islamiste comise în Europa, la 11 martie 2004, soldate cu 191 de morți. Acest marș a avut loc la apelul Fundației pentru cultura arabă în Spania și era prevăzută participarea reprezentanților a peste 50 de moschei și de asociații musulmane. Participanții au denunțat atacurile de la Paris, dar și islamofobia. „Keep calm. Sunt musulman, nu terorist”, scria pe o pancartă. Și la Barcelona era prevăzut un marș.

Totodată, circa 200 de oameni au răspuns apelului de a dona sânge lansat de o moschee din sud-estul Spaniei, la Almoradi (în apropiere de Alicante), pentru că “islamul înseamnă viață”. Bărbați și femei, musulmani sau nu, străini sau spanioli au donat sânge, a declarat Hamid Chaib, imam al acestei moschei din Comunitatea Valenciană. La Almoradi, oraș cu 20.000 de locuitori, aproape 11% din populație este musulmană și provine în majoritate din Maroc.

Împreună împotriva urii

Marșuri de solidaritate au avut loc în întreaga lume. La Madrid s-a cântat, la Londra s-a defilat cu drapele franceze, la Bruxelles oamenii au mărșăluit împotriva urii.

La Bruxelles, circa 20.000 de oameni au mărșăluit sub sloganul „Împreună împotriva urii”. În fruntea cortegiului se aflau personalități politice, din mass media și din mediul de afaceri. Desenatorul vedetă Philippe Geluck (Le Chat) a fost și el prezent, precum și reprezentanți ai asociațiilor musulmane și evreiești.

La Berlin au defilat circa 18.000 de oameni. Jumătate din ei s-au strâns în fața ambasadei Franței, unde de miercuri sunt depuse constant lumânări și flori pentru victimele atentatelor din Franţa. Sfidând vântul și frigul intens, mulți au venit cu familiile. Unii purtau pancarte pe care scria ‘Berlin ist Charlie’ (Berlin este Charlie), „Libertatea de opinie nu este negociabilă”, „Învingeți teroarea” și chiar o caricatură cu Mahomed.

La Stockholm, circa 3.000 de oameni au înfruntat ninsoarea și îngheţul – la fel și câteva sute la Oslo – au defilat cu creioane și au aprins lumânări, într-un marș al tăcerii.

La Viena, au defilat 12.000 de oameni. În Grecia, 500 de persoane au mărșăluit la Atena, în Piața Syntagma, vizavi de Parlament, și 1.000 de oameni au defilat la Salonic, cu pancarte în greacă și-n franceză: „Eimai Charlie” și „Je suis Charlie”.

Creioane ridicate în direcția cerului

La Londra, peste 1.000 de oameni s-au strâns în Trafalgar Square, ridicând creioane în direcția cerului și purtând pancarte cu mesajul „Je suis Charlie”. Alți manifestanți au scris „Sunt evreu”, „Libertate, egalitate, „caricaturitate””’, „Sunt musulman britanic” sau „Vive la France” (Trăiască Franța). La marș a fost prezent și vicepremierul britanic Nick Clegg. Începând cu orele 16:00 GMT, primăria din Londra va ilumina fațada National Gallery, fântânile din Trafalgar Square și Tower Bridge în culorile drapelului francez.

În afara Europei, 500 de oameni au participat la Ierusalim la o ceremonie de omagiere organizată de primărie. Oamenii s-au strâns în fața unui ecran pe care scria în limba franceză „Ierusalim este Charlie”.

În Africa, între 200 și  300 de oameni au manifestat la Bujumbura, capitala Republicii Burundi, pentru “a refuza violența”, a declarat Alexandre Niyungeko, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Burundi (UBJ), în numele instituțiilor de presă care au organizat mitingul. „Cei care i-au atacat pe colegii francezi ne-au atacat și pe noi, au atacat întreaga lume”, a spus Niyungeko.

În America sunt prevăzute marșuri ale tăcerii la Washington și New York, precum și în mai multe orașe din Canada, țară care în octombrie 2014 a fost ținta a două atacuri comise de tineri islamiști radicalizați. (M.S.)

Sursă foto: www.puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.