Ministrul Economiei, în dialog cu mediul de afaceri la Business Breakfast-ul organizat de CCIB. GALERIE FOTO

„Prin organizarea evenimentelor Business Breakfast, ne-am propus iniţierea unui dialog mai puţin convenţional, dar eficient între decidenţi şi comunitatea de afaceri”, a declarat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea celui de al treilea eveniment din serie, cu tema „Priorităţi şi perspective pentru dezvoltarea activităţii industriale în România”.

Invitatul special al Business Breakfast-ului organizat astăzi a fost Constantin Niţă, ministrul Economiei, care a fost însoţit de secretarul de stat Maricel Popa.

Oficialii din Ministerul Economiei au discutat cu antreprenorii şi managerii prezenţi despre: problemele cu care se confruntă industria românească, modalităţile prin care pot fi stimulate investiţiile cu capital românesc în industrie, principala forţă motrice a creşterii economice a României; programele cu finanţare europeană ce pot fi accesate de către firmele româneşti; strategia de eficientizare şi privatizare a companiilor la care statul deţine pachetul majoritar.

Constantin Niţă a subliniat că o prioritate a mandatului său o constituie eficientizarea marilor companii cu capital majoritar de stat. „Oltchim va fi rentabil până la sfârşitul anului ”, a afirmat ministrul Economiei. În ceea ce priveşte procesul de privatizare, Constantin Niţă a declarat: „cred în privatizările deschise, transparente, pe bursă, mai ales că majoritatea fondurilor obţinute în urma vânzării în acest mod a pachetelor de acţiuni aparţinând statului rămân în companie, pentru retehnologizare şi modernizare”.

ccib Breakfast_0

În ceea ce priveşte promovarea ofertei româneşti pe pieţele externe, preşedintele CCIB a vorbit despre experienţa Camerei bucureştene şi a sistemului cameral, în general, în ceea ce priveşte acordarea de consultanţă şi sprijin firmelor româneşti interesate să pătrundă de pieţe cu potenţial, inclusiv prin birourile de reprezentare deschise pe pieţe-ţintă şi prin organizarea de pavilioane naţionale la manifestări expoziţionale de prestigiu, reafirmând deschiderea sistemului cameral de a prelua o parte dintre atribuţiile Ministerului din această sferă.

În context, Constantin Niţă a vorbit despre proiectul de reorganizare a activităţii de comerţ exterior la nivelul Ministerului, în sensul înfiinţării unei structuri în cadrul Departamentului de Comerţ Exterior, cu rolul de a sprijini companiile autohtone să deruleze exporturi complexe şi să participe la licitaţii internaţionale pentru obiective industriale şi lucrări de infrastructură, dar şi în sensul unor modificări în sistemul consilierilor comerciali, în scopul unei mai bune conlucrări cu mediul privat.

ccib Breakfast_1

„România are o problemă de competitivitate, generată, printre altele, de costurile ridicate la utilităţi, dar şi de faptul că avem o industrie energo-intensivă”, a punctat ministrul Economiei.

Referitor la industria energetică, Constantin Niţă a subliniat faptul că ţara noastră are o nevoie de un sistem de interconectare cu statele din regiune (Turcia, Republica Moldova), care ar permite României valorificarea excedentului de energie produsă, ţinând seama că ţara noastră are o capacitate instalată de 22.000-23.000 MW şi un consum anual de circa 7.500-8.000 MW.

ccib Breakfast_2

Alte subiecte care au suscitat interesul oamenilor de afaceri prezenţi la Business Breakfast-ul organizat de CCIB au fost accesul companiilor româneşti la capitalul necomunitar, identificarea unor măsuri pentru stimularea creşterii valorii adăugate a produselor industriale româneşti, schemele de ajutor de stat ce pot fi accesate, politica în domeniul certificatelor verzi, impactul retragerii unor mari investitori de pe piaţa românească.

ccib Breakfast_3

De asemenea, s-a discutat despre finanţarea realizării produselor cu ciclu de fabricaţie lung şi asimilarea rezultatelor cercetării, ca formă de creştere a competitivităţii companiilor româneşti. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.