Ministrul Muncii le promite ajutoare de urgenţă angajaţilor Oltchim

Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, la-a promis, luni, angajaţilor combinatului Oltchim, că vor beneficia de ajutoare, după aprobarea unei hotărâri de guvern în acest sens, dacă se va întrerupe plata restanţelor salariale. Ea a precizat că se vor face anchete sociale pentru fiecare salariat, iar banii vor fi daţi “în două-trei săptămâni, atunci când va fi pus în funcţiune mecanismul”. Câmpeanu a adăugat că aceasta va fi o soluţi de rezervă, întrucât “în acest moment există mecanismul de plată a restanţelor salariale”.

“S-a aprobat un memorandum care ne dreptul să acordăm aceste ajutoare de urgenţă. Acestea se vor acorda după terminarea unor anchete sociale, printr-o hotărâre de Guvern, pentru că ajutorul financiar se va aproba pe fiecare persoană în parte, în urma anchetei desfăşurate. Acest ajutor de urgenţă nu este un ajutor global, este un ajutor dedicat persoanelor care într-adevăr au o urgenţă”, a spus Mariana Câmpeanu, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, Executivul va acorda sprijin financiar angajaţilor Oltchim “într-o perioadă de criză”, după ce se va fi clarificat situaţia cu privatizarea combinatului.

“Acel ajutor de urgenţă se va da într-o perioadă de criză. Acum suntem într-un proces de desfăşurare, legal, nu putem interveni cu altă măsură. O să se instituie, dacă nu vor fi viraţi astăzi banii la buget, o administrare specială, care va încerca să redreseze activitatea de acolo şi să dăm drumul cât mai repede la activitatea productivă din acea instituţie. Până una alta s-au plătit nişte restanţe. Urmează să se plătească şi alte salarii. Dacă va interveni o situaţie de criză, atunci vom interveni şi noi”, a arătat Mariana Câmpeanu.

În opinia ei, situaţia de criză va apărea “într-o perioadă de două-trei luni, în care să nu existe posibilitatea de a se plăti salariile”.

“Până acum am intrat într-un proces de plată a restanţelor şi acest lucru este în desfăşurare”, a punctat demnitarul. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.