Compania de transport MLK este printre puținele din România care au deschis o filială în SUA. Mihai Marin, director general al MLK, ne-a povestit despre experiența sa americană de până acum, dar și despre planurile pe care le are pe noul continent.

De ce o firmă în America? „De mic copil, mă uitam la camioanele din America. Când vedeai un camion în filme, părea mult mai impunător decât unul din Europa. În plus, erau reclamele de Sărbători, cu acele camioane frumos luminate. A fost un vis, de când am deschis MLK, să lucrăm și pe alte continente. Am început cu Asia, dar am vrut și în America”, ne-a spus directorul MLK.
Aventura americană a început în 2022, când Mihai și unul dintre frații săi, Gabriel, au fost pentru prima oară în SUA și au deschis compania locală. „A fost destul de dificil, pentru că noi am încercat să facem totul cam pe cont propriu și am avut destul de multe impedimente. De exemplu, nu puteam să deschidem un cont în bancă, pentru că nu aveam SSN, care este ca CNP-ul de la noi. Ne-am plimbat de la o bancă la alta, pentru că nu înțelegeau de ce o companie din România deschide o filială în America.”
După ce au reușit să rezolve problema contului și au deschis compania, cei doi frați au rămas câteva săptămâni în SUA, pentru a studia piața. „Am fost la firme de transport, ne-am plimbat cu camioane, am fost la firme care vând camioane, am cerut oferte. La acel moment, piața camioanelor era foarte sus, toate prețurile erau foarte ridicate.
Ca idee, un camion nou, care valora, înainte de pandemie, undeva la 150.000-160.000 de dolari, ajunsese să se vândă la 220.000-250.0000 de dolari, pentru că nu se găseau. Era aceeași problemă ca în Europa. Când comandai un camion, livrarea era peste un an, dacă venea și atunci. Și tarifele de transport erau artificial crescute. Era o bulă care aștepta să se spargă.”

Licență inactivă
Din aceste motive, MLK a decis să pună în așteptare proiectul american, dar nu înainte de a lua licențele de transport pentru noua companie. „Sunt două licențe de transport și toate companiile trebuie să le lipească pe exteriorul cușetei camionului, pentru a fi autorizat să circuli. Prima este MC, licența de transport efectivă, iar a doua este DOT, un indicator de siguranță emis de FMCSA, un fel de autorizație RAR de la noi. Dar MC se activează doar atunci când ai și un camion asigurat.”
MLK a decis să deschidă compania în Wyoming.
„Avocatul cu care am discutat ne-a sfătuit să deschidem în acel stat, deoarece autoritățile sunt mai prietenoase cu cei care vin din afara Americii. Sunt mai permisivi și cu taxele, și cu verificările, cu tot. Acolo, diferă foarte mult legislația de la un stat la altul”, ne-a mai spus Mihai Marin.

Urmează primul camion
În ianuarie 2023, preconizata spargere a bulei în care funcționa transportul american s-a produs și toate prețurile au scăzut. „De exemplu, tarifele de transport au coborât de la 3-4 dolari pe milă, la un dolar, un dolar și un pic”, continuă Mihai Marin.
Proiectul american a stagnat până anul trecut. „În 2025, ne-am dus iar în America și am făcut un alt studiu amănunțit. Piața s-a așezat, este pe o linie normală, în acest moment. Urmează ca, undeva prin toamnă, să achiziționăm primul camion acolo.”
Frații Marin încă nu s-au hotărât dacă va fi un camion nou sau unul rulat, dar au stabilit deja marca: „Freightliner. Este Mercedesul din America. Motorul este aproape identic cu ce avem la Mercedes-Benz, în Europa.”
În primele luni, Mihai Marin va conduce atât filiala americană, cât și primul ei camion. „Trebuie să învăț și să mă obișnuiesc cu modul lor de lucru și cu legislația lor. Ce citim și ce auzim din stânga și din dreapta este bun, ne ajută, dar când practici, efectiv, meseria o înveți cel mai bine, cu toate dedesubturile.”

Planuri
În prezent, directorul general al MLK este în proces de obținere a vizei E2, de business, care îi va permite să stea doi ani în SUA, fără întrerupere. „Legislația nu permite preschimbarea permisului european, așa că examenul trebuie dat din nou. După ce obțin viza E2, o să am un SSN cu care pot să dau examenul pentru permis. Eu și cu Gabriel vom face cu schimbul, vom sta acolo câte 4-6 luni.
În România, în momentul de față, lucrurile sunt așezate în proporție ce permite lipsa noastră temporară. Am încredere în echipă, se vor descurca, avem o echipă solidă ce poate gestiona absența noastră..”
Mihai Marin ne-a dezvăluit și câteva din planurile sale pentru noua companie: „Vom începe în sistem spot, nu putem, cu o companie nouă, să avem pretenții să obținem un anumit contract, SUA este o țară unde încrederea se construiește. La ei, unele contracte sunt fără dată de expirare, de multe ori se moștenesc sau se vând cu sume consistente, de ordinul milioanelor de dolari. Până la finalul lui 2027, vrem să avem minimum 5 camioane la compania din SUA”.

Criză de șoferi
În SUA, ca și în Europa, transportul rutier se confruntă cu o criză de personal. „Din păcate, nu putem să aducem șoferi din România acolo. A fost primul pas de care ne-am interesat, să vedem dacă putem să aducem forță de muncă din România sau din Europa. Nu este imposibil, dar este extraordinar de greu. Sunt destul de mulți români, moldoveni, ruși, polonezi, sârbi care, în momentul de față, lucrează acolo în transport și logistică.”
Diferențe
În comparație cu transportul european, sufocat de reguli care trebuie respectate de companii și de șoferi, sistemul american este mult mai relaxat. „De exemplu, la ei poți să conduci 8 ore continuu, fără să te oprești. Și, după o pauză de o jumătate de oră, mai poți să conduci până la 11 ore, în ziua respectivă. Nu există tahograf, ci un logbook electronic. Camioanele produse până în 1999 încă merg pe caiet, nu sunt obligate să aibă nici acest logbook electronic.”
Viteza camioanelor produse după 1999 este limitată și în SUA, dar limitarea este setată mult mai sus, până la 75 de mile pe oră (aproximativ 120 km/h). De aceea, un camion cu un singur șofer poate să parcurgă lunar și 14-15.000 de mile (aproximativ 20.000 de kilometri).
„Sunt companii care impun limita mai jos, pentru a limita consumul de carburant. În 2022, nu interesa pe nimeni consumul, motorina era mult mai ieftină, sub 1 dolar pe litru. Acum a crescut undeva la 1,10-1,15 dolari pe litru. Mult mai jos decât în Europa, dar camioanele din SUA nu sunt la fel de economice ca cele europene. La ei, un consum de 27-28 este extraordinar de bun. Un aspect important, în SUA nu se plătesc taxe de drum decât pe foarte puține autostrăzi.”

Dezvoltare și în Europa
Deși își pune foarte multe speranțe în filiala din SUA, MLK nu va abandona activitatea din Europa. Cu ultimele 5 autotractoare, livrate chiar în luna martie, compania de transport a ajuns la o flotă de 57 de camioane. Cele cinci camioane noi fac parte dintr-o comandă de 20 de unități Mercedes-Benz Actros, cu noua cabină ProCabin.
„În 2026, vom reîncepe transportul internațional, suntem în discuții avansate pentru autorizare TAPA TSR și în faza finală a autorizării pentru Approved Haulier Air Cargo. Strategia MLK este una cu focus pentru transporturi HVT, vom fi una dintre companiile nișate pe partea de Air Cargo”, a încheiat Mihai Marin.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro








