MOL România a deschis 8 benzinării noi. Accent pe Fresh Corner

MOL România a deschis 8 stații noi de servicii dintre care două în regim propriu, situate la Târgu-Mureș și Comănești, și șase operate în sistem franciză. Totodată, compania a pus accent pe implementarea conceptului Fresh Corner în toată rețeaua de stații de servicii.

Introdus în România în vara anului 2015, Fresh Corner este un concept care s-a bucurat de mare succes încă de la început. În prezent, numărul stațiilor MOL din România în care clienții se pot bucura de cafeaua Fresh Corner este de 201, din totalul celor 227.

Sortimentația extinsă Fresh Corner include o ofertă gastronomică formată din produse de patiserie, sandvișuri proaspete, după rețete proprii, hot-dog, burger, coaste, precum și sucuri naturale și smoothie-uri.

“Întotdeauna clientul este în centrul acțiunilor noastre și, prin tot ceea ce facem, încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor acestuia. Astfel, datorită faptului că studiile au arătat că principalul produs preferat de clienți este cafeaua Fresh Corner, am investit în această direcție ajungând, în prezent, să avem acoperire aproape 90% în rețeaua din România. Cafeaua rămâne produsul vedetă al acestui concept, lucru dovedit de vânzările înregistrate anul trecut: 7 milioane de cafele vândute în România, ceea ce înseamnă aproximativ 13 cafele pe minut. Cifrele din acest an arată tendința de continuă creștere a categoriei: până la finalul lunii septembrie s-au înregistrat 5,6 milioane de cafele vândute la nivelul întregii rețele. Astfel, credem că acest segment are potențial de creștere în viitor”, a declarat Levente Borviz, Head of Retail MOL România.

În staţiile Fresh Corner, clienţii au la dispoziţie peste 20 de tipuri de cafea. Aroma surprinzătoare a cafelelor Fresh Corner se datorează boabelor de cafea de foarte bună calitate, atent selecționate și prăjite după o rețetă originală. În topul preferințelor clienților MOL primul loc îl ocupă cafelele de tip espresso, urmate de caffe latte, cafea lungă și cafea lungă cu lapte.  

Pentru a marca importanța cafelei în oferta Fresh Corner și pentru a sublinia calitatea și savoarea inconfundabilă a acesteia, MOL a lansat recent campania de imagine “Surprinzător de aromată”, campanie integrată derulată pe canale TV, radio, online și in-store.

Campania este susținută de o promoție –  „Surprinzător de multe premii” – prin care clienții pot câștiga 7.000 de căni de călătorie MOL Fresh Corner și 10 plinuri de cafea pentru un an (un plin de cafea reprezentând un card Gift încărcat cu 2.500 de lei pentru achiziţii de produse Fresh Corner în staţiile MOL).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.