Mutarea Otokar

La inceputul acestui an, MHS Truck & Bus a anuntat oficial inceperea colaborarii cu producatorul turc Otokar, prin aceasta actiune largindu-si semnificativ gama de produse destinate transportului de persoane.

Anul 2009, caracterizat prin inghetarea vanzarilor de vehicule comerciale, a lasat timp pentru definirea de noi strategii, stabilirea de noi colaborari, practic fiind vorba despre pozitionarea cat mai avantajoasa pe o piata, care a devenit mai sensibila ca niciodata la pretul de achizitie. Astfel, s-au creat legaturi care, cu doi ani in urma, ar fi parut nefiresti. Si totusi, dincolo de nevoia de a vinde a unui dealer de autovehicule, de starea actuala a pietei, care pare ca a limitat, semnificativ, accesul pentru produsele premium, nu putem sa nu remarcam, inca o data, tenacitatea producatorilor turci.

Practic, nu discutam de experimente, ci de intrari pe pietele europene foarte bine calculate. Cu cativa ani in urma, Otokar a adus in Romania modelul Navigo, un midiautocar destinat celui mai dinamic segment de piata la acea vreme – transportul interurban. Astazi, gama de produse a fost largita catre segmentul urban, iar produsele raspund precis nevoilor pietei. In aceste conditii, nu mai putem vorbi despre o surpriza atunci cand discutam despre colaborarea Otokar – MHS Truck & Bus. Producatorul turc ofera produse cu sanse mari de a fi comercializate in tara noastra, iar MHS Truck & Bus vine cu o retea de vanzare si service bine pusa la punct.

„Otokar este noul brand comercializat de catre MHS Truck & Bus, ce completeaza gama de autobuze si autocare MAN. Practic, gama de produse Otokar este complementara autovehiculelor MAN si Neoplan si, astfel, speram sa intram pe segmente pe care nu am fost prezenti pana acum. Speram ca, in 2010, sa mearga macar segmentul urban. Din punct de vedere al reprezentarii Otokar in Romania, partea de service si piese de schimb a fost deja rezolvata, fiind primele elemente pe care le-am avut in vedere. MHS Truck & Bus este importator pentru Otokar si vom utiliza propria retea pentru vanzari si after-sales“, a precizat Florin Tudor, Bus Sales Manager MHS Truck & Bus.

Kent la 170.000 de euro

Unul dintre modelele cu mare potential de a fi comercializat este Kent 290LF, un autobuz urban de 12 m, cu podea complet coborata si caracteristici tehnice menite sa ii permita participarea la orice licitatie – nu lipsesc motorul Deutz de 290 CP, incadrandu-se in standardul EEV (superior EURO 5) privind emisiile poluante, suspensiile pneumatice, transmisia automata, accesibilitatea buna prin trei usi laterale duble…

„Cei de la Otokar au reusit, prin proiect si materialele folosite, sa obtina pentru modelul Kent o masa proprie foarte mica, de 10.400 t. Pretul pentru acest model este de aproximativ 170.000 de euro, fiind influentat de dotarile cerute de client“, a aratat Florin Tudor.

Autobuzul a fost deja prezentat la cateva regii de transport local, iar asteptarile sunt destul de mari. „Autobuzul a fost prezentat la Iasi, unde regia de transport isi propune sa achizitioneze anul acesta autobuze si s-a cerut ca, inainte de licitatie, sa aiba posibilitatea de a testa produsul. Am realizat prezentari si la Bacau. Daca licitatiile privind achizitiile publice de autobuze vor avea finalitate, este posibil ca Otokar sa atinga cel putin 50% din vanzarile MHS Truck & Bus pe partea de transport persoane“, a explicat Florin Tudor.

Nici celelalte modele realizate de producatorul turc nu vor fi neglijate de catre reprezentantii MHS Truck & Bus, iar faptul ca posesorii de Otokar au la dispozitie o retea de service-uri este deja un important avantaj.

„Otokar este cunoscut in Romania pentru modelul Navigo, care s-a vandut in anii trecuti si, astazi, il primim in service-ul nostru. Ne bucura faptul ca este deja un parc circulant in Romania si am observat ca exista o parere foarte buna legata de produsele Otokar in randul celor care le utilizeaza. Este notabil ca un produs ce, la un moment dat, nu a mai primit suport service, sa fie atat de bine privit de catre clienti, care doresc sa continue cu aceeasi marca. In cursul anului trecut, am preluat 17 autovehicule modelul Navigo, care existau deja in Romania, si am vandut doua dintre ele. Astazi, cei care cumpara activeaza pe segmente care nu reprezinta tinta noastra obisnuita, cum ar fi companii care isi transporta proprii angajati“, a spus Florin Tudor.

Un model inovator este Otokar Centro, propus oraselor mici. Acest mini autobuz poate transporta 22 de pasageri, in conditii adaptate nevoilor urbane. Are sub sase metri lungime si un motor de 146 CP.

Fisa tehnica Kent 290LF

– Dimensiuni (L/l/i): 12.000/2.540/3.165 mm

– Motor: Deutz EEV

– Nr. cilindri: 6

– Cilindree: 7.150 cmc

– Putere maxima: 290 CP la 2.100 rpm

– Cuplu maxim: 1.200 Nm la 1.050 – 1.650 rpm

– Nr. scaune: intre 26 si 33

– Masa totala: 17.990 kg

– Cutie de viteze: automata Voith

– Suspensii: pneumatice

– Sistem de franare: pneumatic, cu discuri ventilate fata/spate, ABS, ASR

– Rezervor combustibil: 300 l.

Fisa tehnica Centro

– Dimensiuni (L/l/i): 5.890/2.130/2.750 mm

– Inaltime interioara: 1.920 – 2.200 mm

– Motor: tip Common Rail

– Nr. cilindri: 4

– Cilindree: 2.998 cmc

– Putere maxima: 146 CP la 3.500 rpm

– Cuplu maxim: 350 Nm la 1.400 – 2.800 rpm

– Capacitate de transport: 22 pasageri

– Masa totala: 5.800 kg

– Rezervor combustibil: 105 l.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.