Este simplu și, din aprilie 2026, este la îndemână, chiar și fără a fi logat pe BursaTransport. De altfel, pentru platformele online unde se întâlnesc cererea și oferta de transport, a devenit esențial să creeze un mediu sigur. Dar astăzi trebuie să îți depășești perimetrul și să generezi instrumente pentru întreaga piață, pentru a putea proteja industria căreia i te adresezi. Despre lucruri simple, care nu te costă nimic, dar care te pot scăpa de pagube de sute de mii de euro am stat de vorbă cu Dan Cotenescu, director general BursaTransport.

ZIUA CARGO: Cum garantați securitatea tranzacțiilor?
Dan Cotenescu: Securitatea în tranzacțiile electronice are două valențe. Pe de o parte, nu trebuie să dăm rău-platnicilor posibilitatea să se infiltreze în bursele de transport. Pe de altă parte, oferim instrumente pentru a proteja împotriva riscurilor, care țin de oferte de transport primite de la identități false.
Cu 15 ani în urmă, aveam exact aceeași discuție, despre aceleași două probleme punctuale. Ce s-a schimbat, între timp?
Oamenii care utilizează bursele. O mare parte accesează ofertele de transport fără o analiză privind securitatea, prea grăbiți să își rezolve problema. Sunt persoane care se concentrează pe confirmarea ofertei și mai puțin pe a analiza potențialul furnizor.
Trebuie să ținem cont că, în multe cazuri, clientul care a publicat o marfă primește o ofertă de transport de la o firmă pe care nu o cunoaște, fără un istoric de colaborare. În fond, de aceea există bursele de transport.
Ce pași trebuie urmați?
Primul pas constă în verificarea existenței adresei (sau telefonului) de la care s-a primit oferta, pe bursă. În cazul BursaTransport, se face printr-un instrument de securitate, care confirmă instantaneu dacă adresa de mail/telefonul există în bursele din Grupul Alpega (123cargo, Teleroute și Wtransnet). Dacă se confirmă existența adresei, poți merge mai departe.
De la 1 aprilie 2026, instrumentul de verificare, aflat la dispoziția utilizatorilor BursaTransport de doi ani, poate fi accesat public, fără a fi necesară logarea.
Cu alte cuvinte, oricine poate să verifice, direct pe home page-ul nostru, o adresă de e-mail sau un număr de telefon, în raport cu bursele din Grupul Alpega. Îmi doresc ca la această verificare să participe (cu setul de date de contact) și Timocom sau Trans.eu, dar deocamdată acest lucru nu este fezabil.
De ce ați luat decizia?
Pentru că îmi doresc să eliminăm această manieră de a fura marfă. Nu numai pentru utilizatorii BursaTransport, ci în general pentru toți cei care lucrează pe o piață virtuală de transport.
Pot fi furturile eliminate doar prin această verificare?
Nu. Dar 95% din posibilitățile de continuare a înșelării victimei se termină în momentul în care se verifică adresa de e-mail, înainte de a se răspunde. De cele mai multe ori este pur și simplu un fals, o adresă care nu există.
Din păcate, când se produce un furt de marfă, vorbim de pagube de sute de mii de euro, iar, în peste 95% din cazuri, la bază stă neatenția viitoarei victime.
Și nu este corect ca, în astfel de cazuri, victima să susțină că pe BursaTransport se fură marfă. Adevărul este că un utilizator nu a fost atent și a dat curs unei oferte de transport de la un cont inexistent.
Care sunt următorii pași, odată ce a fost făcută verificarea?
Dacă rezultatul verificării este pozitiv, înseamnă că oferta vine chiar de la firma care semnează e-mailul. Dar dacă adresa de e-mail sau numărul de telefon apar ca inexistente, trebuie urmați anumiți pași.
Să presupunem că adresa pe care am verificat-o, seamănă cu o adresă a firmei X. Trebuie să contactez firma de la care pare că am primit oferta, dar pe o altă cale decât cea a e-mailului de la care am primit comunicarea. Le cer, astfel, să-mi confirme că ei sunt cei care au trimis oferta.
Când adresa de e-mail apare inexistentă, în cazul BursaTransport recomandăm să fim anunțați imediat, pentru că este doar o chestiune de timp pentru ca făptașul să caute alte victime.
Trebuie să încercăm să stopăm acțiunea. Lucrurile urmează un tipar. Infractorul a reușit să se logheze în contul unui utilizator adevărat, consultă mărfurile, alege o victimă și trimite oferta. Apoi trece la alte victime. Iar totul se întâmplă foarte repede.

Cum vă asigurați că firmele înregistrate pe BursaTransport sunt reale?
Procedura de înregistrare este foarte bine pusă la punct, cu o șansă de succes de peste 99%. Posibilitatea ca o companie înscrisă pe bursă să reprezinte o grupare infracțională este extrem de mică. Poate… 0,001%. Nu pot spune 0%, pentru că trăim într-o lume reală și nimic nu este sigur 100%.
Sunt și alte măsuri pe care le-ați lua, dacă ați fi în situația transportatorului sau expeditorului?
Am avut o situație remarcabilă cu o firmă românească, care și-a dat seama că stă de vorbă cu un infractor. A acceptat oferta, dar, la locul de încărcare, infractorii s-au întâlnit cu Poliția. Făptașul a fost prins. Actul de identitate al șoferului și numerele camionului erau false.
A fost un succes. Dar este o excepție fericită. În general, oamenii sunt mulțumiți pentru că s-au putut feri. Unii dintre ei ne notifică, însă, și apreciem această conduită, pentru că putem astfel opri infractorii, din timp.
Sunt lucruri care nu se schimbă de ani de zile. Riscul există și va crește. Discutăm de o calitate umană mai slabă în dispecerate?
Nu. Este vorba despre lipsă de pregătire profesională. Bursele deschid orizontul de activitate de business pentru o serie întreagă de persoane, care nu sunt cu adevărat familiarizate cu particularitățile din transport.

Cum vedeți viitorul zonei platformelor soft, gen bursă de transport? Am putut observa sisteme hibride, care apar în piață pe acest segment.
Vreme de peste 20 de ani, bursele de transport și-au jucat rolul. Tehnologia a făcut salturi evidente, în timpul acesta. Nu mă refer numai la inteligența artificială, ci în general la sectorul IT.
Mă aștept să apară instrumente noi.
În principiu, interferența cu factorul uman este din ce în ce mai puțin necesară, în tranzacțiile de identificare a unui prestator de servicii de transport. Există deja forwarderi electronici.
Când ai o nevoie de transport, nu te mai adresezi unei companii de expediție, ci unei mașinării care îți preia cererea. Nu o să îmi pară rău atunci când inovațiile din zona IT vor duce la înlocuirea burselor de transport, pentru că va fi un pas înainte în favoarea tuturor utilizatorilor.
Dar mai grav mi se pare ce se întâmplă acum din perspectivă geopolitică. Este o perioadă foarte grea pentru transportatori, din cauză că majorarea prețului carburantului nu va putea fi transferată imediat și integral spre client. Sunt costuri importante pe care vor trebui să le finanțeze, în condițiile în care mulți decid să tragă pe dreapta, din cauza tarifelor mult prea mici.
Cărăușii sunt descurajați de atitudinea partenerilor și nu mai vor să lucreze degeaba. Sunt cazuri în care, atunci când am comparat tarifele din aval cu cele din amonte, am identificat un comision de intermediere de 40%. Mult peste unul normal, de 5-10%. Este lăcomie! Și strică mersul lucrurilor în piață. Dar, din păcate, nu putem interveni în astfel de cazuri.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro










