Nemira se mută pe Strada de C’Arte

Strada Boteanu din centrul Bucureştiului se transformă de sâmbătă, timp de 9 zile, în zonă pietonală, cu unul dintre cele mai mari târguri de carte în aer liber din oraş. Strada de C’Arte, eveniment ajuns la a doua ediţie, este organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I”.  Zilnic, între orele 10:00 şi 22:00, îşi prezintă noutăţile 14 edituri şi librării, au loc expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor. Editura Nemira poate fi găsită pe Strada de C’Arte la numerele 4 şi 11, cu oferte generoase: o reducere generală de 25% pentru orice carte, o promoţie 2+1 cadou (pentru oricare două cărţi cumpărate, a treia este oferită cadou), o gamă largă de cărţi la 5 şi 10 lei şi toate noutăţile editoriale.

Dintre noutăţile pe care Editura Nemira le aduce la acest târg bucureştean al cărţii şi artelor vă prezentăm doar o parte, invitându-vă să descoperiţi restul celor peste 600 de titluri, vizitând cele două standuri ale editurii.

Furnica electrică (hardcover), de Philip K. Dick – o experienţă unică, inconfundabilă. În Furnica electrică, Philip K. Dick stăpâneşte atât de bine cuvintele, încât nici nu-ţi dai seama când ai fost purtat într-o altă realitate, una care îţi provoacă fiori. Ubik, Timpul dezarticulat, Furnica electrică, toate sunt cărţile unui scriitor de geniu, care a făcut previziuni,  a imaginat societăţi ale viitorului şi  realităţi alternative.

Sfârşitul copilăriei, de Arthur C. Clarke, în colecţia Nautilus SF.

Arthur C. Clarke, mastrul desăvârşit al SF-ului mondial, autorul Odiseei spaţiale – 2001, a revenit la Nemira cu o poveste înfiorător de credibilă şi de profetică: Sfârşitul copilăriei. Această carte ne ivită la un exerciţiu de imaginaţie cu totul ieşit din comun.

Sfârşitul copilăriei este în mod cert unul dintre cele mai bune şi mai îndrăzneţe romane SF din toate timpurile, ne arată încotro poate evolua omenirea.

Stephen King, celebrul scriitor american care a doborât toate recordurile de vânzare şi de popularitate, a reapărut vara aceasta la Nemira cu un nou roman: JFK 11.22.63. Un roman fascinant, inspirat din realitatea istorică şi politică a secolului al XX-lea, despre un călător în timp care încearcă să oprească asasinarea din 22.11.1963 a preşedintelui american John F. Kennedy.

Devenit bestseller la scurt timp după publicare, romanul lui Stephen King îi mulţumeşte atât pe cititorii de fantasy, cât şi pe cei pasionaţi de istorie. O ficţiune istorică împletită cu evenimente şi personaje reale din America anilor 1958-1963.

Prinţesa şi profetul, de Shafique Keshavjee, încolecţia Babel. Într-o lume globalizată, împarţită între învingatori şi învinşi, analizată fără încetare, Shafique Keshavjee a scris un roman incisiv despre globalizare. Prin cartea Prinţesa şi profetul, Keshavjee pune faţă în faţă  bogăţia cu sărăcia, violenţa cu blândeţea şi imoralitatea cu bunătatea.  Scriitorul care a publicat Regele, înteleptul şi bufonul ne dezăluie în Prinţesa şi profetul o poveste tristă, al cărei deznodamânt depinde însa de fiecare dintre noi.

Nu pierdeţi al doilea volum, Doamna din lac, din antologia prozei scurte a lui Raymond Chandler, părintele literaturii poliţiste, care va apărea anul acesta în patru volume la Nemira. Antologia îl readuce în scenă pe celebrul detectiv Philip Marlowe cu noi aventuri.

În ianuarie 1935, povestirea Ucigaşul din ploaie îl prezintă pentru prima oară pe detectivul Philip Marlowe. Sarcastic, dur şi băutor de calibru, Marlowe rămâne un om al onoarei, un cavaler al secolului al XX-lea, cu diplomă de universitate şi înclinaţii poetice.

Douăzeci de ani şi 7 romane mai târziu, Marlowe devine sinonim cu termenul „detectiv particular”, iar creatorul său devine maestrul absolut al romanului poliţist.

Până în prezent, în seria de autor „Raymond Chandler” de la Nemira au apărut romanele Play-back; Adio, iubito; Sora cea mică; Fereastra de sus; Somnul de veci, Voi aştepta, care s-au bucurat de un enorm succes şi în rândul cititorilor români. Romanul Crimă de mântuială este în curs de pregătire în cadrul aceleiași serii.

Drood, de Dan Simmons. La 200 de ani de la naşterea lui Charles Dickens, Nemira aduce povestea ultimilor ani din viaţa cunoscutului scriitor. Dan Simmons imaginează ultimii ani din viaţa lui Charles Dickens, celebrul scriitor britanic care s-a stins din viaţă înainte de a termina romanul Misterul lui Edwin Drood.

Thriller scris pentru cei mai rafinaţi cititori, povestea îl urmăreşte pe Charles Dickens, care porneşte în căutarea enigmaticului Drood, avântându-se în Londra întunecată a secolului al XIX-lea, plină de personaje pitoreşti. O fantasmă pe nume Edwin Drood îşi vânează atât propriul creator, cât şi pe scriitorul Wilkie Collins, naratorul romanului.

În numele prinţesei moarte, cartea lui Kenizé Mourad, farmecă cititorul de la primele pagini. Ar putea fi un basm cu grădini fermecate, dar este o poveste adevărată, trăită de o prinţesă, Selma, născută într-un palat din Istanbul feeric, un oraş ce nu va mai fi niciodată la fel, un spaţiu al desfătărilor şi al parfumurilor orientale.

Kenizé Mourad, prinţesa-reporter de război, specializată în relațiile cu Orientul Mijlociu, se întoarce într-o viaţă faţă de care se simţea străină, încercând să-i descâlcească iţele într-un roman cât se poate de captivant.

Borgia. Păcatele familiei, de Sarah Bower, apărută în colecţia Damen Tango, dezvăluie istoria ascunsă a familiei Borgia. Povestea unui personaj captiv în tainele unei lumi pe cât de strălucitoare, pe atât de promiscuă şi coruptă.

„Sarah Bowler realizează o cronică închipuită, plină de culoare, a vieţii din Italia renascentistă. Autoarea îmbină cu măiestrie fapte consemnate de istoria oficială a familiei Borgia cu zvonuri şi ipoteze lansate de apropiaţii acesteia, informaţii pe care nu le găsim în cărţile de istorie”. Luxury Reading.

Dune, de Frank Herbert, cea mai cunoscută serie SF din lume, a reapărut la Nemira într-o ediţie de excepţie. Vândută în milioane de exemplare în lumea întreagă, seria Dune este un triumf al imaginaţiei, este cel mai important  SF din toate timpurile. Dune de Frank Herbert – o lectură obligatorie pentru cititorii de toate vârstele.

Relicvele altarului, de Phil Rickman, în colecţia Suspans – un roman poliţist de excepţie. Un scriitor de-a dreptul original, aflat în strânsă legătură cu lumea de azi. Relicvele altarului este un roman de primă mână. O crimă alambicată şi demoni care se dezlănţuie noaptea.

George R.R. Martin, Gardner Dozois, Daniel AbrahamFuga vânătorului. Trei scriitori, treizeci de ani, o carte. Fuga vânătorului – rodul unui joc care a durat trei decenii. George R.R. Martin, Gardner Dozois și Daniel Abraham au inventat o poveste subtilă, pornind de la un personaj enigmatic. Fuga vânătorului – roman al iniţierii în misterele lumilor posibile, carte a explorărilor și a descoperirilor.

Cu Iubiri nomade, de Isabelle Eberhardt, apărută în colecţia Damen Tango, călătoriţi în timp, la începutul secolului trecut şi descoperiţi cultura arabă din ținuturile nord-africane. Cartea Iubiri nomade, incursiune în sufletul omenesc, scrisă de Isabelle Eberhardt, cucereşte de la primele pagini. Iubiri nomade: călătorie într-o lume exotică, în care nici dragostea, nici sufletul, nici trupul nu se lasă descoperite uşor.

Vânturile de la Marble Arch, de Connie Willis, în colecţia Nautilus SF, pentru toti cei care se dau în vânt după Science-Fiction de calitate. Conne Willis, câştigătoare a nenumărate premii Hugo şi Nebula, în  Vânturile de la Marle Arch, ne propune o literatură de forţă. Connie Willis: una dintre cele mai puternice voci din literatura de azi. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.