Noile Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway, la Salonul Auto de la Paris

Dacia reînnoieşte pentru prima dată trei dintre modelele sale, la 8 ani de la lansarea Logan. Este vorba despre noile Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway, ce sunt prezentate la Salonul Auto de la Paris. Noul Logan este o berlină de familie cu linii fluide şi elegante. Noul  Sandero este  un  vehicul  de  oraş  compact,  care  oferă  5  locuri spaţioase. Noul Sandero Stepway este modelul destinat celor care iubesc aventura. Preţurile pentru modelul Dacia Sandero încep de la 6.990 euro (TVA inclus), iar Sandero Stepway este disponibil începând de la 10.800 euro (TVA inclus). Modelele Sandero şi Sandero Stepway pot fi comandate în România începând cu 1 octombrie 2012, iar modelul Dacia Logan va putea fi comandat în ţară de la finalul anului.

Cele trei noi modele păstrează ADN-ul care a dus la succesul Dacia: un raport preţ-spaţiu interior fără egal, o fiabilitate dovedită şi o ofertă imbatabilă. Ele abordează un nou design mai seducător, noi prestaţii şi noi motorizări. În plus, două nuanţe noi se adaugă în gama de culori a modelelor Dacia Logan  şi Dacia Sandero:  Bleu Persan şi Beige Cendré.

Noua  Dacia  Sandero  Stepway  capitalizează  succesul  modelului  precedent  şi propune un design atrăgător, echipamente moderne, pentru a atrage un public mai larg. O nouă culoare este disponibilă şi pentru acest model: Bleu Azurite.

Odată cu reînnoirea a trei dintre modelele sale de bază, Dacia îşi consolidează avansul în materie de achiziţie inteligentă şi continuă să se adapteze la aşteptările clienţilor.

Dacia este una din mărcile cu cea mai rapidă creştere a vânzărilor din ultimele decenii, cu peste 2 milioane de vehicule vândute din 2004. În plus, Dacia dispune în prezent de cea mai tânără gamă din Europa.

Un design nou, o nouă identitate exterioară

Lansarea noilor Logan, Sandero şi Sandero Stepway marchează o evoluţie semnificativă în design-ul modelelor Dacia. Noua identitate stilistică a Dacia evocă sentimentul general de calitate şi de forţă.

Partea frontală, dominată de emblema Dacia, poziţionată în centrul calandrului, este comună pentru toate modelele. Întregul ansamblu a câştigat în expresivitate datorită  noului design al blocurilor optice faţă şi formei noi a grilei radiatorului.

Din profil, ambele vehicule dau o impresie de robusteţe, afirmată de flancurile sculptate, de pasajele evazate ale roţilor şi de linia fluidă a părţii superioare a caroseriei.

Design interior mai atrăgător

Cele două noi modele inaugurează o nouă planşă de bord, în două nuanţe (în funcţie de model şi de versiune), funcţională şi cu un design modern. Conturul cadranelor este cromat (în funcţie nivelul de versiune), iar butoanele de comandă, de ultimă generaţie, sunt deosebit de funcţionale.

Conturul aeratoarelor, sigla de pe volan şi mânerul schimbătorului de viteze sunt cromate (în funcţie de nivelul de echipare). Faţada centrală a planşei de bord beneficiază de un ornament a cărui culoare (în funcţie de nivelul de echipare) este în armonie cu cea a mânerelor portierelor şi cu ornamentul de pe volan.

O atenţie deosebită a fost acordată calităţii percepute, atât la nivelul materialelor alese, cât şi al detaliilor de îmbinare.

Noi motorizări, economice şi performante

Odată cu lansarea noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway, oferta de motorizări a mărcii Dacia s-a îmbogăţit.

Propulsoarele disponibile pe noile Dacia Logan şi Sandero

Benzină: TCe 90

În  premieră,  noile  modele  Logan  şi  Sandero  primesc  motorul  TCe  90,  simbol  al expertizei grupului  Renault în domeniul mecanic. Acest motor de mică cilindree, supraalimentat, îmbină confortul, plăcerea de a conduce, consumul redus (5,3/100km*) şi un nivel scăzut al emisiilor de CO2 (122 g/km*), oferind astfel un cost de utilizare avantajos. (* Consum şi emisii omologate potrivit reglementărilor în vigoare).

Un adevărat concentrat de tehnologie în materie de downsizing, TCe 90 este un motor turbo pe benzină cu trei cilindri de 898 cm3 (cilindree de 0,9 litri) şi lanţ de distribuţie. Datorită turbocolectorului cu inerţie foarte scăzută asociat cu un sistem de distribuţie variabilă la admisie (VVT), motorul furnizează 66 kW (90 CP) la 5 250rot./min. Datorită cuplului de 135Nm disponibil încă de la turaţii joase (90% disponibil încă de la 1 650 rot/min), acest motor este dinamic, reactiv şi suplu în funcţionare. Propulsorul oferă astfel un raport ideal între plăcerea de a conduce şi un consum redus.

Benzină: 1.2 16V 75 CP

Acest motor de 1 149cm3 dezvoltă o putere de 55 kW (75 CP). Oferind prestaţii bune atât în ciclu urban, cât şi la drum lung, propulsorul consumă în medie doar 5.9l/100 km* şi emite 137g* de CO2. Motorul 1.2 16V 75 CP va fi disponibil şi într-o versiune GPL pentru modelul Dacia Logan.

Această versiune propune un cost de utilizare şi mai mic şi un nivel al emisiilor reduse.

Diesel: dCi 75 CP şi 90 CP

Recunoscut pentru performanţele, fiiabilitatea şi impactul său redus asupra mediului înconjurător, motorul 1.5 dCi este disponibil în versiunea 55 kW (75 CP) şi 66 kW (90 CP).

Oferind un cuplu în creştere cu 20Nm, adică 200Nm la 1750 rot/min pentru versiunea 75 CP şi 220 Nm la 1750 rot/min pentru versiunea 90 CP, motorul 1.5 dCi este energic încă de la turaţii joase şi asigură reprize şi acceleraţii optime.

În plus, motorul se dovedeşte a fi unul dintre cele mai economice din segment: 3,9 l/100 km*, adică 103 g/km* de CO2 în ciclu mixt.

Datorită impactului redus asupra mediului înconjurător, cele două motoare beneficiază de semnătura Dacia eco².

Motorizările noii Dacia Sandero Stepway:

TCe 90 şi dCi 90

Noua Dacia Sandero Stepway este dotată cu o gamă de motoare puternice.

Echipată cu propulsorul TCe 90, noua Sandero Stepway afişează un consum optim de

carburant si emisii reduse de CO2.

În  echiparea  Diesel,  motorul  dCi  90  primeşte  semnătura  Dacia  eco²,  care  reflectă consumul redus şi nivelul scăzut al emisiilor de CO2  : 4,0 l/100 km* (adică 105g/km de CO2*) în ciclu mixt.

Echipamente noi pentru un plus de confort

Respectând  filozofia  Dacia,  gama  de  echipamente  evoluează  în  funcţie  de  versiune, pentru a răspunde astfel aşteptărilor clienţilor.

Dacia Plug&Radio

Noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway oferă o adevărată soluţie multimedia, Dacia Plug&Radio. Aceasta cuprinde un radio cu un ecran 2DIN şi un CD MP3. Echipamentul este completat de tehnologia  Bluetooth®, de prizele  USB şi jack disponibile pe faţada radio-ului precum şi de satelit de comandă pe volan. Tehnologia Bluetooth® permite lansarea unui apel telefonic  handsfree  cu  sincronizarea  carnetului  de  adrese şi  a  listei  de  apeluri,  precum  şi ascultarea în audio streaming a fişierelor muzicale de pe suporturi externe.

Sistem multimedia MEDIA NAV  

Inaugurat deja pe modelele Dacia Lodgy şi Dokker, sistemul MEDIA NAV este disponibil pe cele trei noi modele. Perfect integrat în faţada centrală a planşei de bord, el dispune de un ecran tactil a cărui utilizare este simplă şi intuitivă. MEDIA NAV cuprinde un sistem de navigaţie integrat şi radio cu conexiune Bluetooth® şi audio streaming. Toate funcţiile pot fi accesate prin intermediul ecranului tactil de 7″ (18 cm). Pagina de Meniu asigură accesul uşor la diferitele funcţii MEDIA NAV.

În plus, prizele USB şi jack, cu acces uşor, permit conectarea unor suporturi externe pentru ascultarea fişierelor muzicale, fie utilizând comenzile tactile de pe ecran, fie satelitul de comandă de pe volan.

Ecranul de navigaţie, tactil şi intuitiv, dispune de un afişaj 2D sau Birdview (3D). Baza de date poate fi completată de clienţi atât cu ajutorul unui suport de memorie extern, cât şi prin accesarea site-ului Dacia Naviextra.

Regulator/Limitator de viteză şi asistenţa la parcarea cu spatele

Regulatorul/ Limitatorul de viteză, noutate în gama Dacia, va fi disponibil, în funcţie de versiune, pe noile Logan şi Sandero.

Asistenţa la parcarea cu spatele este şi ea disponibilă în funcţie de nivelul de echipare.

Siguranţa pasivă

Pentru a garanta o maximă protecţie pentru pasageri, noile Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway au beneficiat de experienţa în materie a inginerilor Renault. Centurile de siguranţă sunt echipate cu limitator de efort calibrate pentru a proteja toracele în caz de şoc.

Cele trei modele dispun de puncte de fixare Isofix pentru cele două locuri laterale din spate, care asigură ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii. Încă de la primul nivel de echipare, vehiculele dispun în serie de 4 airbag-uri frontale şi laterale pentru şofer şi pasager, faruri de zi, ABS şi AFU, precum şi ESP.

O gamă largă de accesorii

Pentru personalizarea modelelor, Dacia propune o paletă largă de accesorii practice în viaţa de zi cu zi, precum baghetele laterale de protecţie, covoraşele de interior sau plasele de fixare pentru portbagaj.

La acestea se adaugă portbagajul de pavilion, un sistem de fixare a schiurilor, un sistem de remorcare, un dispozitiv de fixare a bicicletei sau o cutie frigorifică, toate ideale pentru deplasările de vacanţă. În plus, clienţii îşi pot personaliza vehiculul datorită jantelor exclusive, stripping-urilor sau ornamentelor pentru proiectoarele de ceaţă.

Un spaţiu interior şi un portbagaj generoase

Noile modele Dacia oferă, la fel ca predecesoarele lor, un raport preţ/spaţiu interior/prestaţii fără egal.

Cele trei modele afişează dimensiuni interioare şi exterioare specifice categoriei superioare. În spate, lăţimea la nivelul umerilor, de 1436 mm pentru noua Sandero, asigură spaţiu suficient pentru 3 adulţi sau instalarea a 3 scaune pentru copii.

Volumul portbagajului, de până la 510 dm3 pentru noul Logan, rămâne imbatabil, dacă luăm în considerare  preţul  şi  dimensiunile  compacte  ale  vehiculului.  Bancheta  spate,  rabatabilă  în proporţie de 1/3 – 2/3, conferă modelului o dimensiune practică apreciată de utilizatori.

Amenajarea interiorului a fost îmbunătăţită pentru a oferi mai multe spaţii de depozitare, inclusiv unul dispus în zona centrală; spaţiile prevăzute în portierele faţă şi spate oferă suficient loc pentru o sticlă de 1,5l şi, respectiv, 0,5l.

Eficienţă şi confort la drum

Asemenea  celorlalte  modele  ale  gamei  Dacia,  noile  Logan,  Sandero şi  Sandero  Stepway beneficiază de o gardă la sol care le permite să abordeze cele mai variate tipuri de şosele. Cele trei modele sunt prevăzute cu protecţii sub caroserie care le permit să ruleze pe toate categoriile de drumuri.

Nivelul de zgomot perceput la interior a fost diminuat datorită unei mai bune insonorizări a compartimentului motor şi a reducerii zgomotelor aerodinamice.

Dacia, o marcă fiabilă ce răspunde perfect aşteptărilor clienţilor

Clienţii Dacia au aşteptări bine definite: vehicule generoase, fiabile, ingenioase şi accesibile, iar oferta Dacia este pragmatică şi răspunde perfect aşteptărilor lor.

Dacia oferă o gamă tot mai largă de vehicule (Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero  Stepway, Duster, Lodgy, Dokker, Dokker Van), oferind, în acelaşi timp, un nivel de calitate remarcabil.

Potrivit ultimelor rezultate ale ADAC, organism de referinţă în Europa, fiabilitatea vehiculelor Dacia a progresat permanent în ultimii trei ani, Sandero figurând pe locul 4 în categoria sa. În februarie 2012, Dacia s-a situat pe primul loc în materie de fiabilitate în cadrul unei anchete realizate în rândurile a 30 000 de clienţi de către uniunea consumatorilor din cinci ţări (Belgia, Franţa, Spania, Italia şi Portugalia).

Dacia garantează vehicule fiabile şi câştigă încrederea clienţilor

Asemenea  vehiculelor  Renault,  modelele  Dacia  sunt  supuse  unor  teste  în  cele  mai  dificile condiţii. Pe lângă testele clasice pe bancurile de încercări de la uzină, grupul Renault supune noile  vehicule  unor  teste  extreme  în  condiţii  reale,  pentru  a  verifica  durabilitatea  lor.

Spre exemplu, în cazul noului Logan au fost parcurşi peste 1,9 milioane de kilometri. Încă de la început, vehiculele Dacia sunt concepute pentru a fi comercializate pe plan internaţional, inclusiv în ţările emergente, conform unui caiet de sarcini foarte exigent în ceea ce priveşte calitatea şoselelor.

Dacia beneficiază de expertiza Renault în materie de calitate, una dintre cele mai avansate din rândurile constructorilor generalişti. Garanţia constructorului, de 3 ani/ 100 000 km, se aplică pentru toate modelele gamei.

Dacia se bazează  pe experienţa Grupului Renault şi a Alianţei Renault Nissan în materie de standarde şi de procese

Noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway vor fi produse în uzina de la Mioveni din România, pentru piaţa europeană, precum şi în uzina SOMACA (din Casablanca, Maroc) pentru piaţa regională (Maroc, Tunisia…). Începând din semestrul doi 2013, noul Sandero va fi produs şi în uzina din Tanger (Maroc).

Noua Dacia Logan: modelul emblematic al mărcii devine mai elegant

Linii elegante pentru noua berlină a mărcii Dacia

Stilul exterior al noului Logan câştigă în dinamism, datorită unui profil mai fluid. Noul design se evidenţiază în special la nivelul calandrului şi al blocurilor optice faţă, specifice noilor modele ale gamei.  Partea  din  spate,  evidenţiată  de  blocurile  optice  cu  un  design  nou  şi  de  o  linie  a portbagajului care pune în  valoare spaţiul interior al maşinii, exprimă, mai mult ca oricând, robusteţea vehiculului.

Rezultatul final este o linie armonioasă, care dă un plus de eleganţă noului Logan.

Un raport preţ/spaţiu interior imbatabil

Noul Logan rămâne un veritabil vehicul de familie oferind confort deplin pentru 5 adulţi. Modelul propune un raport preţ/spaţiu interior fără egal: o raza la nivelul genunchilor de 177 mm şi un volum al portbagajului de 510 dm3 în poziţie standard, imbatabil în acest segment. Ca o noutate faţă de modelul precedent, bancheta spate este rabatabilă în raport 1/3-2/3 (în funcţie de nivelul de echipare).

Noile Dacia Sandero şi Sandero Stepway: un vehicul pentru oraş sau pentru aventură

Noul Sandero Stepway oferă clienţilor şansa de a accede la universul modelelor crossover, în timp ce noul Sandero se afirmă ca un model de oraş ideal.

Noua Dacia Sandero este un vehicul de oraş compact, cu 5 portiere, care oferă tot ce este esenţial. Oferă un design seducător, ce evocă dinamism şi polivalenţă. Aceasta propune un raport preţ/prestaţii fără egal şi beneficiază de calităţile specifice mărcii Dacia: spaţiu interior şi confort.

Volumul portbagajului, de 320 dm3, este unul dintre cele mai bune din segment. Bancheta spate rabatabilă în proporţie de 1/3 – 2/3 contribuie la caracterul practic al maşinii.

Noua Dacia Sandero Stepway: un vehicul pentru ieşirile în natură, cu un stil plin de caracter

Născută pentru aventură

Stepway a fost un model de succes, acoperind jumătate din vânzările  precedentei generaţii Sandero. Beneficiind de un design atrăgător, noua generaţie Sandero Stepway va seduce o clientelă diversă, aflată în căutarea unui vehicul plin de personalitate.

Noul Sandero Stepway beneficiază de o gardă la sol supraînălţată, care pune în valoare designul şi performanţele de cross-over ale noului model.

Modelul afişează o parte frontală complet nouă, în care se regăsesc atributele specifice versiunii –  protecţii suplimentare, ornamente pentru proiectoarele de ceaţă, pasaje ale roţilor lărgite, jante de 16’’ Flexwheels, bare de pavilion longitudinale şi o nouă culoare disponibilă în exclusivitate, Bleu Azurite.

Un interior specific şi o gamă largă de echipamente

Noua Sandero Stepway dispune de o nouă ambianţă interioară specifică, ce oferă interiorului un aspect modern. Modelul oferă un echipament complet cu sistemul multimedia MEDIA NAV, aer condiţionat, regulator/ limitator de viteză.

Calităţi de cross-over

Asemenea noului Logan, noul Sandero Stepway păstrează platforma B0 a predecesorului său, recunoscută  pentru  confortul şi  ţinuta  sa  de  drum.  Garda  la  sol  supraînălţată,  protecţiile faţă/spate şi ornamentele laterale conferă noului model atributele unui veritabil cross-over.

POVESTEA DE SUCCES DACIA

«Cheia succesului mărcii Dacia constă în faptul de a fi ieşit din cursa pentru supraechipare pentru a se concentra asupra esenţialului. Generoasă, fiabilă, simplă, marca Dacia continuă să ofere mult la un preţ mic. 2012 este un an important pentru Dacia, a cărei gamă se îmbogăţeşte cu modelele Lodgy, Dokker, Dokker Van precum şi cu noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway. Cu aceste noi produse rămânem consecvenţi reţetei care a contribuit la succesul mărcii, aducând îmbunătăţiri modelelor. În plus, rămânem atenţi la nevoile clienţilor noştri, pentru că, dacă este un lucru de care suntem deosebit de mândri, acesta este comunitatea  de  pasionaţi  ai  mărcii  care  s-a  creat  în  jurul  produselor  noastre»  a declarat Arnaud Deboeuf, Directorul programului Entry în cadrul Grupului Renault.

În 8 ani, Dacia a vândut peste 2 milioane de vehicule în 36 de ţări, afirmându-se drept una din cele mai dinamice mărci şi dovedind faptul că produsele sale constituie un răspuns la o cerere la care nu exista încă o ofertă adecvată pe piaţa auto.

Dacia materializează ambiţia grupului Renault de a face automobilul accesibil unui număr cât mai mare de oameni.

Succesul de care se bucură marile picnic-uri organizate în mai multe ţări europene  şi care  reunesc  mii  de  persoane  reflectă  ataşamentul  clienţilor  faţă  de  marca românească. Cea de-a 4-a ediţie a Picnic-ului Dacia din Franţa a avut loc în iunie. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.