Noul an şcolar începe fără manuale pentru boboci. Cei fără BAC sunt primiţi la universitate

Anul şcolar 2014-2015 începe mâine fără manuale pentru clasele I şi a II-a, care ar urma să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală. Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri. Cum s-a lăsat pe ultima sută de metri, conducerea ministerului s-a făcut de râs, dar n-ar fi pentru prima dată în ultimii 25 de ani. Însă este nemaiântâlnit ca bobocii să nu găsească în prima zi de şcoală Abecedarul pe bancă şi să nici nu poată învăţa după manuale vechi. 

Situaţia este cu atât mai penibilă cu cât, dacă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) va decide că este necesară o nouă licitaţie, elevii riscă să rămână şi după jumătatea lunii octombrie fără manuale. Adică tot Semestrul I.

Explicaţiile Ministerului Educaţiei sunt de prisos, după ce a amânat de mai multe ori licitaţia şi a organizat-o mult prea târziu pentru a depăşi în timp util perioada contestaţiilor. Era de aşteptat ca editurile nemulţumite să depună contestaţii. Dacă este vina lor contează mai puţin, atât timp cât legea le dă dreptul să procedeze aşa.

Faptul că ministrul Remus Pricopie nu s-a asigurat că elevii din clasele primare vor avea manuale pe bănci arată dezinteresul pentru aceştia. A avut mai mare grijă pentru ca absolvenţii de liceu care nu au luat Bacalaureatul, dar care vor vota pentru prima dată la prezidenţiale să se poată înscrie la universitate, contra unei taxe identice cu cea de facultate, la aşa-numitele postliceale, al căror loc nu este nicidecum acolo.

11 contestaţii, 9 a admise

Licitaţia pentru realizarea manualelor şcolare a fost contestată de 11 edituri. Concret, CNCS a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse la licitaţia, după ce 3 contestaţii au fost admise, 6 admise în parte şi două respinse.

O zi mai târziu, în 11 septembrie, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina “celor care au blocat procedura”.

Însă chiar şi premierul Victor Ponta admite că dreptul la contestaţie nu poate fi îngrădit şi spune că va lua ”măsuri fără niciun fel de ezitare” dacă se va dovedi că au existat ”nereguli” sau ”greşeli” făcute de Ministerul Educaţiei.

Ministerul i-a asigurat pe elevi, cadre didactice şi părinţi că manualele vor ajunge în şcoli “imediat ce licitaţia se va finaliza”, fără a preciza o dată.

“Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea de manuale noi – pe hârtie şi digitale -, destinate claselor I şi a II-a, continuă. MEN a luat act de (CNSC) şi va face ajustările necesare, acolo unde acest lucru s-a dispus. MEN asigură elevii, părinţii şi dascălii că manualele vor ajunge în şcoli imediat ce procedura de licitaţie se va finaliza şi că instituţia face toate demersurile pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, respectând, însă, termenele legale”, se arată într-un comunicat remis la acea dată de MEN.

Vise vândute 

În schimb, ministrul Remus Pricopie a avut grijă să modifice Legea Educaţiei (Legea nr.1/2011), prin Ordonanţă de urgenţă (OUG 49/2014) în prima zi din vacanţa parlamentară, respectiv 1 iulie.

Printre cele 97 de schimbări se numără şi cea privind absolvenţii de liceu care nu au luat BAC-ul. De peste două luni, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, este somat şi de preşedintele Traian Băsescu, şi de opoziţie – PNL-PDL, PMP şi candidatul independent la prezidenţiale, Mon ica Macovei -, să sesizeze Curtea Constituţională. Nu a făcut-o.

Postlicealele de la universităţi sunt, evident, contra-cost, iar părinţii vor plăti taxe exact ca la facultate. Timp de 3 ani, tinerilor li se va vinde visul că îşi vor putea găsi loc de muncă la final. Însă nimeni nu ştie nici acum unde se duc cei peste 200.000 de absolvenţi de facultate din fiecare an. Piaţa muncii nu-i absoarbe, atât timp cât noile locuri de muncă rămân doar promisiuni din partea guvernanţilor.

Băsescu: Este în folosul mafiei universitare

Câteva dintre marile universităţi de stat – Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj, Universitatea din Bucureşti, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iaşi – refuză să-i primească pe cei fără BAC, acuzând că înfiinţarea învăţământului postliceal le ştirbeşte din prestigiu.

Nu este însă cazul celorlalte universităţi de stat – şi mai ales private, aşa cum acuză preşedintelui Traian Băsescu. ”Soluţia este proastă, adică intrarea la facultate fără Bacalaureat. Se putea face foarte bine la nivelul liceelor”, a spus, ieri, şeful statului.

Băsescu a explicat că, la nivelul liceelor, s-ar fi putut introduce un an în plus pentru absolvenţii care nu au promovat bacalaureatul iar în acel an să se studieze materiile care sunt probe la acest examen: ”Sunt convins că la nivelul liceelor s-ar fi găsit resurse umane şi mulţi dascăli, fiind plătite orele, ar fi vrut să participe într-un astfel de program”.

“Târg” pe banii părinţilor

Însă Guvernul a preferat ”un târg”: absolvenţii de liceu fără BAC trebuie să plătească  la universitate, pe când dacă ar fi rămas un an în plus la liceu aceştia nu ar fi plătit nimic, a acuzat preşedintele.

Deci, dintr-un lucru necesar pentru copiii care nu au luat bacalaureatul, PSD a reuşit să facă o afacere în mod deosebit pentru universităţile private care nu mai aveau studenţi”, a spus el.

Preşedintele a susţinut că aceasta este o soluţie ”murdară, exact de tip PSD”.

”Pentru ce să duci copiii aştia fără bacalaureat în universitate. Le iei banii în loc să-i laşi pe lângă licee. (…) S-a făcut un lucru necinstit, umilitor pentru copii, umilitor pentru familii şi strict în folosul mafiei universitare”, a spus Băsescu.

El a adăugat că sunt universităţi care au spus că nu preiau tineri în acest mod, dar că este convins că în mod deosebit universităţile private ”cu lobby-ul pe care îl au în Parlament şi în PSD” au rezolvat această problemă.

Universitate pentru toţi

La sesiunea din vară a Bacalaureatului, rata de promovare înainte de contestaţii a fost de 59,25% iar după soluţionarea contestaţiilor, de 60,65%. Astfel, din totalul de 151.300 de candidaţi au luat examenul 91.679.

Acestora li s-au adăugat, după sesiunea din toamnă, 12.458 de promovaţi (23,78%) din totalul de 52.399 înscrişi. În total, peste 100.000 de bacalaureaţi pot urma cursurile unei facultăţi.

Însă şi cei picaţi au loc la universitate. Dar pe bani. Calculele ministrului Pricopie au fost clare: universităţile nu îşi mai ocupă locurile cu taxă la facultăţi, ca în anii de glorie, astfel că li s-a dat posibilitatea să bage mâna în buzunarele părinţilor sub o altă formă.

“Postliceala” sună bine; pare că acolo se învaţă meserie, ca pe vremuri.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.