NOVASOFT este un dezvoltator de soluții software relativ nou, dar cu o echipă experimentată, care a dat startul digitalizării în transportul românesc. Conceptul a evoluat și el: NOVASOFT a făcut trecerea de la un simplu dezvoltator, la un integrator de soluții software într-o platformă unică.

Ștefan Nedeluș, director general al NOVASOFT, era, în 2001, unul dintre proprietarii WindSoft, primul software pentru transport din țara noastră. „A fost un proiect de referință pentru noi. Un proiect care s-a desfășurat pe 20 de ani de activitate, în care am investit suflet”, povestește Ștefan Nedeluș.
În 2018, compania a dorit să treacă la un nivel superior. „Simțeam că putem să facem mai mult, să ne ducem către altă calitate a serviciilor și să deservim un număr mult mai mare de transportatori decât putem să facem singuri. Atunci a venit ideea unui parteneriat joint-venture cu o companie care oferea servicii complementare, în industria de transport și logistică”.
Din păcate, parteneriatul, care „pe hârtie” sună bine și în prezent, a eșuat după ceva mai mult de un an. „Ne-am dat seama că viziunile sunt diferite. Noi eram o companie antreprenorială, orientată mai mult către zona de proiecte personalizate pentru fiecare client.
Ei erau o companie corporatistă, orientată spre un business standardizat. Cumva, lucrurile se duceau în direcții diferite, ca mentalitate și abordare. Am luat decizia să fac un pas în spate și să mă retrag”, a continuat Ștefan Nedeluș.
Reinventarea
După o pauză de câțiva ani, Ștefan Nedeluș a revenit în industrie cu NOVASOFT. La timp pentru a prinde următoarea fază a digitalizării transporturilor: digitalizarea accelerată.
„Tehnologia a avansat foarte mult în această perioadă, iar necesitățile industriei în ceea ce privește tehnologia sunt din ce în ce mai mari. Bazându-mă pe experiența și expertiza acumulate în cei 20 de ani de activitate în domeniu, am văzut situația ca pe o oportunitate ce trebuie valorificată”, explică Ștefan Nedeluș.
„NOVASOFT este construită pe un model diferit față de ceea ce făceam în trecut. Faptul că a trebuit să reconstruim o companie de la zero ne-a ajutat foarte mult să ne uităm în spate la ceea ce făceam greșit și ce puteam să îmbunătățim. Să restructurăm și să reorganizăm totul la nivel de roluri, responsabilități, procese și obiective strategice.”
Concept nou
O altă diferență majoră: Novasoft nu este doar un simplu dezvoltator de software, ci un integrator de soluții software. „Avem propria platformă SYNERGO, care integrează într-un singur ecosistem fluxurile operaționale, financiare și de management ale unei companii de transport și logistică.
Prin faptul că avem competențe dezvoltate în interiorul companiei, reușim să facem integrări cu majoritatea furnizorilor de echipamente, IT și tehnologie din industria de transport (furnizori de telematică, bănci, furnizori de carduri de combustibil, tehnologia de pe camioane, tahograf), astfel încât să avem toată informația într-o platformă unică.”
În același timp, conceptul NOVASOFT a evoluat de la orientarea spre managementul operațional, la o orientare spre managementul performanței. „În momentul de față, se bazează pe măsurarea și controlul indicatorilor de performanță.
Astfel, am creat un modul de analiză de business, un BI, care are o serie foarte mare de rapoarte și indicatori, care ajută conducerea companiei de transport să ia decizii în timp real și să aibă în permanență vizibilitate asupra situației”.
Vizibilitatea e cheia
Lipsa de vizibilitate este și principala cauză pentru care clienții apelează la NOVASOFT. „E ca și cum ai merge cu un camion, noaptea, cu farurile stinse. La o companie de transport se traduce în pierderi majore.
În momentul în care nu ai vizibilitate asupra întregului proces operațional, inclusiv în zona de control de costuri și de financiar, automat nu mai stăpânești situația și nu mai poți să iei decizii, nu mai poți să faci strategia corectă.
Noi îi ajutăm să creeze fluxuri operaționale, să traseze roluri și responsabilități, să utilizeze niște instrumente care le arată business-ul în timp real. Practic, îi ajutăm să aprindă farurile și să meargă în control”, mai spune Ștefan Nedeluș.
Optimizare, în timp de criză
Foarte mulți transportatori au realizat că tehnologia îi ajută foarte mult să tranziteze perioadele grele, precum cea prin care trecem acum, caracterizată de instabilitate și impredictibilitate.
„În perioadele bune, totul merge de la sine. Când apar probleme în piață, se mută focusul pe vizibilitate mai mare, pe control, pe eliminarea pierderilor, pe reducerea costurilor. Dar, pentru a face toate astea, trebuie să ai instrumente.”
Creșterea calității
Soluțiile NOVASOFT nu ajută doar la reducerea costurilor, ci și la păstrarea clienților vechi și câștigarea unora noi. „Nu ai cum să crești performanța companiei dacă nu lucrezi la îmbunătățirea calității serviciului și creșterea satisfacției clientului. Iar asta o faci printr-un proces bine definit și respectat.
Iar ca să poți să respecți procesul respectiv, trebuie să ai instrumente de management și control, cu parametri și indicatori de măsură a performanței, astfel încât să poți să-i arăți partenerului, periodic, ceea ce livrezi către el și în ce parametri. Sunt foarte multe aspecte pe care clienții le monitorizează și o astfel de soluție te ajută mult să fii profesionist”.

AI
Bineînțeles, printre instrumentele utilizate de NOVASOFT se numără și inteligența artificială.
„În momentul de față, AI este un instrument foarte bun în special în zona de dispecerat, pentru proiecția curselor, estimarea costurilor și a timpilor de execuție. Mai ales pentru companiile care merg pe proiecte și au curse repetitive, este important să optimizeze foarte mult și să aibă randament foarte bun”.
Astfel, AI va ajuta companiile de transport, pe termen scurt, să nu mai depindă atât de mult de competența resursei umane. „AI va reduce dependența de analiza manuală și va pune experiența acumulată în companie la dispoziția întregii echipe.
Rolul dispecerului nu dispare, ci se schimbă: în loc să consume timp identificând manual problemele și analizând volume mari de informații, acesta se poate concentra pe excepții, decizii și intervenții care necesită experiență și judecată.”
Dar tehnologia este utilă și în alte domenii. „În comercial sunt foarte multe oferte și analize bazate pe documente generate cu instrumente cu acuratețe foarte mare, aici vorbim de indicatori de management și control al performanței.
Și în zona de control cost are un impact major, pentru că informația care vine în timp real, procesată la alt nivel, automatizată, scoate în evidență anumite date care mă ajută să iau decizii controlate.”
Structură internă
Novasoft are o structură internă departamentală. Departamentul de dezvoltare și cercetare este responsabil cu inovația și îmbunătățirea tehnologică. Din departamentul de suport tehnic fac parte cei cu experiență foarte mare pe partea tehnică, dar care nu intră în relație directă cu beneficiarii, acționând doar ca suport pentru celelalte departamente.
Foarte important este și departamentul de implementare, care are relație directă cu fiecare proiect și fiecare partener. „La acestea se adaugă o echipă de suport, care deservește în timp real tot portofoliul cu care noi activăm în momentul de față”, a concluzionat Ștefan Nedeluș.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro










