Nu scăpăm de ceaţă până sâmbătă. Sfat pentru conducătorii auto: Evitaţi depăşirile!

Ceaţa care planează peste România de aproape o lună se va mai menţine până sâmbătă, când vremea va începe să se răcească şi să ajungă la temperaturi normale pentru această perioadă. Până atunci, meteorologii emit zilnic câte două-trei-patru avertizări nowcasting de Cod Galben (fenomene periculoase imediate, valabile pentru maxim 6 ore), care cuprind majoritatea zonelor ţării, inclusiv autostrăzile A1, A2 şi A3, precum şi drumurile naţionale, unde vizibilitatea este redusă până la 50 de metri. În aceste condiţii, Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să evite depăşirile, iar începătorilor, să renunţe la a urca la volan după lăsarea întunericului sau pe distanţe lungi.

Astăzi dimineaţă, spre exemplu, prima avertizare a fost valabilă până la ora 11.00 pentru 35 de judeţe din Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, apoi s-a emis alta, pentru 28 de judeţe din aceleaşi regiuni, până la ora 14.00, continuată cu altă avertizare, pentru 15 judeţe, până la ora 16.00.

Însă Codul Galben de ceaţă densă va rămâne valabil până la ora 23.00 în 13 judeţe, inclusiv Bucureştiul şi autostrăzile A1, A2 şi A3.

Nu bruscaţi comenzile vehiculelor şi măriţi distanţa

Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să nu bruscheze comenzile vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și să evite efectuarea depășirilor care, în condiții de ceață, se dovedesc extrem de periculoase.

Totodată, polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

De asemenea, pentru un plus de siguranță, se impune mărirea distanței în mers între vehicule. Luminile de întâlnire e recomandabil să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. O atenție deosebită necesită și sistemul de ventilație-dezaburire al parbrizului și lunetei mașinii care trebuie să funcționeze foarte bine.

Începătorii să renunţe la condus pe distanţe mari şi când se întunecă 

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în accidente rutiere.

Pietonii trebuie să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă. Ei trebuie să se asigure bine înaintea traversării drumurilor și să o facă numai după ce sunt siguri că nu apare niciun pericol.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.