O nouă amânare pentru deschiderea podului Calafat-Vidin: 15 iunie

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, va fi deschis circulaţiei cel mai probabil la 15 iunie, inaugurarea suferind, astfel, o nouă amânare, a patra, după ce în februarie fusese anunţată de oficialităţile bulgare că va avea loc la 9 mai 2013, de Ziua Europei. Premierul Victor Ponta avusese o estimare şi mai optimistă în toamna trecută, spunând că inaugurarea va fi în martie-aprilie, dar duminică şi-a revizuit pronosticul, el fiind prezent la Ruse unde a participat la un miting electoral al socialiştilor bulgari.

Inaugurarea va avea loc cel mai probabil în 15 iunie şi va fi în prezenţa comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă organizată la Ruse doar pentru ziariştii români.

Premierul a amintit că Guvernul a adoptat o decizie prin care propune Parlamentului să ratifice acordul între România şi Bulgaria pentru înfiinţarea unei companii mixte care să administreze noul pod.

Într-o altă conferinţă, de data aceasta comună cu prim-ministrul român, preşedintele Partidului Socialist Bulgar, Serghei Stanişev, care este şi preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, a declarat că cerut accelerarea procedurilor pentru inaugurarea podului dintre Vidin şi Cafat.

6 ani de şantier

Lucrările de construcţie au început în urmă cu 5 ani şi 6 luni şi se vor termina după 6 ani şi un pic. Inaugurarea podului a fost amânată de 4 ori. Termenul de finalizare acceptat şi de Comisia Europeană a fost septembrie 2011 pentru partea română, iar pentru partea bulgară – iniţial în septembrie 2010 şi prelungit mai întâi în februarie 2012, apoi în noiembrie 2012 şi ulterior în martie 2013.

Anul trecut în 24 octombrie, premierul român Victor Ponta estima că podul va fi gata “undeva în martie-aprilie 2013″. La fel ca fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, prim-ministrul susţinea atunci că lucrările ce revin părţii române sunt finalizate 95%, încă din luna septembrie 2011, dar “s-a impus suspendarea lor din cauza prelungirii termenului de execuţie pentru proiectul bulgar, neexistând posibilitatea de alimentare cu energie electrică a liniei catenare şi, implicit, a efectuării probelor aferente căii ferate”.

De asemenea, “întârzierile părţii bulgare au dus la o creştere a valorii proiectului părţii române cu peste 5 milioane euro (aferente lucrărilor de conservare, organizare de şantier, paza, precum şi pentru prelungirea serviciilor de consultanţa), pe care partea română trebuie să le suporte din bugetul de stat”, mai arăta premierul român.

Parte a Coridorului Paneuropean de transport

Podul Calafat-Vidin va avea 2 km, cu două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Investiţia este parte a Coridorului Paneuropean de transport, care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.

Angajamentul financiar al guvernului bulgar este de 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.