Oltchim a fost închis. 20 de salariaţi, în greva foamei

Oltchim Rm.Vâlcea a fost închis, marţi dimineaţă, iar aproximativ 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat în faţa unităţii şi 20  au intrat în greva foamei. După încercarea eşuată de privatizare din septembrie 2012, premierul Victor Ponta a anunţat repornirea combinatului, ceea ce s-a şi întâmplat, însă nu la capacitatea de 60%, cum promisese ministrul Daniel Chiţoiu, ci la doar 20%.

De două săptămâni, Oltchim se află în insolvenţă, iar salariaţii şi liderii de sindicat spun că dacă nu se face o capitalizare de aproximativ 45 milioane de euro, combinatul va intra în faliment.

Tabelul definitiv al creanţelor Oltchim va fi afişat în 24 aprilie 2013, valoarea acestora ridicându-se la 2,682 miliarde lei, aproximativ 606 milioane euro, potrivit sentinţei Tribunalului Vâlcea, document transmis de societate Bursei de Valori Bucureşti.

După restructurare ar urma să rămână circa 700-800 de angajaţi din cei 3.200.

Marţi dimineaţă, combinatul a fost închis din nou, din lipsa materiei prime – propilenă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.