OmniTRAX a contestat privatizarea CFR Marfă şi cere suspendarea ei

OmniTRAX Inc., cel mai mare operator feroviar privat din America de Nord, a depus în 14 iunie o contestaţie la procesul de privatizare a CFR Marfă şi solicită suspendarea acesteia până la rezolvarea contestaţiei, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, compania americană. Ministerul Transporturilor a anunţat, în 6 iunie, că a respins OmniTRAX de la privatizare, deoarece plicul depus de companie nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă, nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni. În cursă au rămas doar doi investitori: Grup Feroviar Român şi Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH.

“OmniTRAX contestă procedura de privatizare derulată până la data de 05.06.2013 şi finalizată cu o înştiinţare emisă de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decăzută din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Această înştiinţare este dovada unui proces netransparent şi a unui calendar de privatizare care nu oferea niciunui investitor de bună credinţă ocazia să depună o ofertă legitimă şi argumentată, deoarece procedura permitea doar o săptămână pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil’, se arată în comunicat. 

OmniTRAX precizează că a solicitat accesul la situaţii contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligaţia să le întocmească lunar sau anual, cum sunt bilanţuri, balanţe sintetice şi analitice, fişe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanţii societăţii, situaţii uzuale în procedurile de audit – dar nu a avut acces la ele.

“Deşi aceste informaţii nu sunt confidenţiale şi trebuiau puse la dispoziţia participanţilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele. În aceste condiţii, era imposibil pentru orice investitor de bună credinţă cum este OmniTRAX să depună până la data de 05.06.2013, conform cerinţelor procedurii de privatizare, atât o ofertă neangajantă reală (adaptată nevoilor de dezvoltare ale CFR Marfă), cât şi comentariile privind contractul de vânzare-cumpărare, alături de un plan de restructurare pe 5 ani, care să transforme o companie de stat plină de datorii şi ineficientă într-o companie feroviară profitabilă care să aducă beneficii economiei şi cetăţenilor României”, mai reclamă compania americană.

OmniTRAX menţionează, totodată, că “are nevoie de o mai bună întelegere a situaţiei reale a CFR Marfă astfel încât să găsească metodele prin care să poată oferi cea mai bună propunere de optimizare a companiei”.

Compania americană arată că a solicitat în mod repetat prelungirea perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informaţiilor şi pentru formularea ofertei, în condiţiile în care a avut şi confirmarea oficială a Fondului Monetar Internaţional că nu poate interveni în modificarea calendarului privatizării iar orice decizie de acest fel depinde de ministerul  de resort. Potrivit OmniTRAX, Ministerul Transporturilor a refuzat, invocând angajamentul faţă de Fond.

“Astfel, OmniTRAX solicită suspendarea procesului de privatizare până la rezolvarea contestaţiei sale, admiterea contestaţiei prin anularea deciziei de decădere a OmniTRAX din procesul de privatizare şi obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX. Compania OmniTRAX  îşi exprimă în continuare interesul de a participa la procesul de privatizare a CFR Marfă SA”, explică operatorul feroviar american.

Pentru a participa la licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00, acest termen fiind unul de decădere. A doua zi, în  20 iunie, la ora 11.00, Comisia de Privatizare va deschide plicurile cu documentele de participare la licitaţie, a ofertelor de cumpărare de acţiuni depuse şi va stabili ofertantul adjudecatar.

OmniTRAX, companie afiliată Grupului Broe, este un operator feroviar care are peste 17 linii scurte sau căi ferate regionale în America de Nord, servicii intermodale în porturi, facilităţi transload şi operaţiuni de comutare.

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Aceasta este a doua tentativă de privatizare a CFR Marfă după ce, într-o primă fază, toate ofertele au fost respinse pentru că, potrivit ministrului Transporturilor, erau incomplete. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.