OMV Petrom a ieftinit carburanţii

OMV Petrom a anunţat ieftinirea benzinei cu 5 bani/l şi a motorinei cu 4 bani/l, de la 1 martie, ora 00:00, ca urmare a evoluţiilor cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, cât şi a cursului valutar. În 15 februarie, preţul motorinei a mai scăzut cu 3 bani/l.

Astfel, în staţiile Petrom, un litru de benzină Standard costă 5,93 lei, iar cel de benzină Extra, 6,35 lei.

Un litru de motorină Standard costă 5,9 lei, iar unul de motorină Extra, 6,13 lei.

La OMV, 1 litru de benzină MaxxMotion 95 costă 6,58 lei, iat unul de benzină MaxxMotion 100 costă 6,62 lei. Motorina OMV Diesel costă 5,97 lei/l, iar OMV MaxxMotion Diesel costă 6,28 lei/l.

Preţurile sunt orientative, ele putând diferi de la staţie la staţie, aşa că trebuie consultate listele afişate în benzinării.

OMV Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii, fiind urmată de Rompetrol şi Lukoil. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.