Parlamentul a respins referendumul lui Băsescu pentru 300 de parlamentari. Avizul este însă consultativ

Plenul reunit al Parlamentului a respins marţi, cu 191 de voturi pentru, 123 de voturi împotrivă şi 69 de abţineri, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de organizare a unui referendum pentru un Parlament unicameral şi reducerea la 300 a numărului parlamentarilor. Avizul este însă consultativ, astfel că şeful statului îşi poate duce înainte demersul de reluare a consultării publice validate deja în 2009. Trebuie precizat însă că pentru limitarea la 300 a numărului aleşilor în Legislativ nu trebuie neapărat revizuită Constituţia, ci doar modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. În schimb, instituirea Parlamentului unicameral poate fi operată numai prin modificarea Constituţiei.

În favoarea organizării referendumului au votat parlamentarii PDL şi o parte din cei ai PSD. Împotrivă au votat deputaţii şi senatorii PNL. Cei de la UDMR şi o parte dintre pesedişti s-au abţinut.

Parlamentarii nu au dorit însă să-şi asume responsabilitatea de a emite o hotărâre privind avizul negativ, pentru a fi publicată în Monitorul Oficial.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, la finalul votului, că “procedura a fost îndeplinită de Parlament” şi că “nu trebuie publicat nimic în Monitorul Oficial”.

“Parlamentul şi-a îndeplinit obligaţia constituţională, iar preşedintele ţării este obligat să aştepte 20 de zile, după care poate să decidă, când vrea el în mandatul pe care îl mai are, să convoace referendumul”.

Întrebat de ce nu s-a adoptat o hotărâre în acest sens, Zgonea a spus: “Parlamentul are şi alte opţiuni; dacă vrea, le pune în aplicare, dacă nu vrea, nu le pune. Nu este obligat. Parlamentul şi-a îndeplinit procedura”.

Despre vot, Zgonea a spus: “Fiecare votează după conştiinţa sa”.

Traian Băsescu a anunţat săptămâna trecută că a cerut Parlamentului avizul pentru organizarea unui nou referendum, cu aceleaşi întrebări ca în 2009, deşi referendumul de atunci a fost validat, dar rezultatele votului – 80% dintre repondenţi (peste 50% din numărul alegătorilor) s-au pronunţat pentru Parlament unicameral, cu 300 de membri – nu au fost puse în aplicare nici de Legislativul anterior, nici de actualul.

Mai mult, în vara trecută, când vechiul Legislativ a votat suspendarea preşedintelui ţării şi organizarea unui referendum pentru a-l reconfirma în funcţie, Traian Băsescu a cerut să se adauge şi întrebările privind reducerea numărului parlamentarilor la 300 şi dacă alegătorii doresc Parlament unicameral. Propunerea a fost respinsă.

Organizarea referendumului se poate face numai după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile. La terminarea acestui interval, procedura se consideră îndeplinită chiar dacă Legislativul nu şi-a exprimat poziţia.

Iată însă că poziţia este clară: Parlamentul nu doreşte referendum pe această temă. E şi explicabil: românii au dorit în 2009 numai 300 de parlamentari, iar acum numărul lor este aproape dublu: 588.

Conform articolului 11 din Legea referendumului, “preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional”.

“Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret”, se arată la alineatul 2 al articolului.

Frica de popor

Problema rămâne însă ce se va întâmpla dacă, în caz că şi acest referendum va fi validat de Curtea Constituţională a României (CCR), nu va fi pus în aplicare de Parlament. Fosta majoritate parlamentară PDL-UDMR-UNPR a evitat cât a putut, în cei 3 ani cât a stat la putere, să reducă la 300 numărul parlamentarilor, prin modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Argumentul principal al foştilor deputaţi şi senatori a fost că deţin o majoritate parlamentară „fragilă”. Acum, USL are 70% majoritate şi nicio scuză; totuşi, a respins referendumul propus de Băsescu, ceea ce dovedeşte o frică imensă de popor.

Nu va scăpa însă de votul poporului, deoarece revizuirea Constituţiei, operată de USL,  trebuie supusă referendumului, programat deja pentru toamnă. Traian Băsescu a anunţat însă că îl va organiza pe al lui fix cu 2 săptămâni înaintea celor aflaţi la putere.

Puşcăriabilii, în alertă

Este greu de crezut că românii se vor pronunţa pentru Constituţie şi pentru reducerea parlamentarilor nu. Mai ales după ce noul Parlament s-a compromis cu atâţia penali, care acum ori fug din Legislativ – cazul lui Dan Voiculescu şi al senatorul UDMR Olosz Gergely –, ca să tărăgăneze cât pot de mult în justiţie procesele penale pe care le au, ori înfundă puşcăria – cazul lui Gigi Becali şi al altor circa 20 de puşcăriabili vechi şi noi.

Ar mai fi de precizat un pericol imens al viitorului Parlamentul croit de uselişti – mai mult de liberali, de fapt – prin propunerile de modificare a Constituţiei: dacă Legislativului i se vor conferi puteri mai mari, în timp ce preşedintele ţării – oricare ar fi el după 2014 – va avea prerogativele limitate, riscăm să alegem în fruntea ţării un om, prin vot direct, „în spate” cu circa 5 milioane de voturi dar legat de mâini şi de picioare. În schimb, parlamentari cu câteva mii de voturi obţinute într-un colegiu obscur se vor strecura în Legislativul ţării. Şi iar vom vedea cum aleşi gen Becali vor avea pâinea şi cuţitul în Comisia juridică a Parlamentului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.