Parteneriat MOL – Federația Română de Handbal

MOL România și Federația Română de Handbal au încheiat, în 17 ianuarie, un parteneriat pentru susținerea performanței în Liga Națională de Handbal Feminin.

Astfel, MOL România devine partener principal al celei mai importante competiții de handbal feminin din țară, care va deveni din acest sezon Liga Florilor MOL.

Campionatul național de handbal feminin este al doilea ca valoare din Europa, conform coeficientului Federației Europene de Handbal. Este o competiție strânsă și în sezonul curent, în care CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea se îndreaptă din nou spre un photo finish.

“Asocierea MOL cu handbalul românesc nu este întâmplătoare, ci reflectă valorile comune pe care le prețuim și care ne-au asigurat succesul: joc echitabil, muncă în echipă, perseverență și dinamism. În calitate de partener principal al Ligii Florilor, vrem să ne arătăm aprecierea pentru perseverența și eforturile jucătoarelor, antrenorilor și ale tuturor celor implicati, datorită cărora handbalul românesc este printre cele mai performante din Europa. Sportul oferă modele noilor generații prin exemplele de muncă susținută, pasiune, forță fizică și psihică. Prin susținerea handbalului feminin vrem să continuăm tradiția MOL de a promova performanța și să contribuim la crearea unui impact pozitiv în viețile oamenilor”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

“Faptul că MOL România, o companie atât de puternică, a venit alături de noi ne onorează și ne bucură foarte mult. Este o recunoaștere a valorii pe care acest produs de sport îl are, parte dintr-un proces destul de lung în care produsele pe care le are handbalul românesc au fost delimitate, branduite și apoi au fost scoase în piață. Pentru Liga Florilor MOL va fi o continuare a acestui drum, suntem la momentul de față a doua Ligă din Europa și dorim să ne menținem în pozițiile fruntașe, iar prin intermediul Ligii să reușim să aducem cât mai multă lume către handbal, atât ca practicanți, cât și ca spectatori”, a afirmat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

MOL România are o prezență de 25 de ani pe piața românească, timp în care a fost nu doar un actor economic predictibil și onest, dar și un partener implicat în aspecte importante ale vieții societății, așa cum sunt sportul, mediul, sănătatea sau cultura, prin proiectele și programele de CSR derulate de-a lungul timpului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.