Patronatul Expeditorilor intra in paine

La inceputul lunii aprilie, a avut loc prima sedinta a Patronatului Expeditorilor. Pe langa aspectele organizatorice inerente inceputului unei noi activitati, au fost discutate si stabilite directiile generale de actiune ale recent infiintatului patronat.

La intalnirea care a avut loc la sediul Rom Fracht, unul dintre membrii fondatori, au participat 13 din cei 16 fondatori. In plus, au fost prezenti in calitate de invitati reprezentanti ai altor patru case de expeditii. „Este prima sedinta dupa constituirea si obtinerea sentintei instantei judecatoresti cu mentiunea «definitiva si irevocabila». Au fost discutate aspecte organizatorice si demersurile ce trebuie facute pe termen scurt si pe termen mediu. Au fost chiar antamate si unele aspecte de viitor“, a precizat George Iacob-Anca, presedintele Patronatului Expeditorilor.

Prioritati

In cadrul intalnirii, s-a reconfirmat formula de conducere constituita din presedinte si trei vicepresedinti si a avut loc alegerea acestora pentru un mandat de patru ani. Sedinta a reprezentat si prilejul pentru stabilirea prioritatilor pe care le va avea recent infiintatul patronat. Asa cum era de asteptat, cel mai important aspect este cel legat de necesitatea modificarii legislatiei existente. Practic, la ora actuala, pe langa criza eco no mica, activitatea caselor de expeditie este puternic afectata de cadrul legislativ stufos si in coerent cu privire la unele chestiuni esentiale pentru expeditori. „S-a stabilit ca de urgenta sa se aduca la cunostinta MTI si ARR a aspectelor de neconcordanta legislativa referitoare la Ordinele 1007/2010 si 1172/2009 (printre care cele referitoare la scrisoarea de garatie bancara, consilierul ADR si persoana desemnata pentru casele de expeditii). Totodata, s-a considerat necesar ca organele statului cu atributii in domeniul transportului si expeditiei sa fie instiintate de constituirea noastra pentru a fi un partener de discutii inclusiv prin invitarea noastra in Comisia de Dialog Social“, a aratat George Iacob- Anca. In cadrul sedintei, s-a mai discutat si despre procedura de verificare si admitere a noilor membri, avand in vedere cererile de adeziune deja exprimate in perioada constituirii. Mai mult decat atat, au fost analizate modalitatile de colaborare cu alte patronate. „S-a luat in calcul posibilitatea de afiliere la confederatiile patronale existente si alte organisme similare si, de asemenea, s-a discutat despre colaborarea ce trebuie avuta cu organizatiile reprezentative ale transportatorilor si ale logisticienilor pentru ca acestia sunt principalii parteneri ai expeditorilor. in plus, s-a discutat si despre colaborarea cu USER“, a completat presedintele Patronatului Expeditorilor.

Puteti contacta Patronatul Expeditorilor la adresa de e-mail patronatul.expeditorilor@gmail.com.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.