ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Pe locul 4 în UE la vânzări de autoturisme noi

Data:

România a înregistrat a patra cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE în primele 9 luni din acest an, de 25,5%, de la 41.073 unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut la 51.564 unităţi, iar Dacia a avut cel de-al treilea important avans dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări, de 29,2%, la 273.743 de unităţi, potrivit datelor publicate ieri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Creşteri mai mari decât cea înregistrată de piaţa auto românească au avut Portugalia (35,3%), Irlanda (29,8%) şi Croaţia (25,8%).

La nivelul Uniunii Europene (UE), vânzările de maşini noi au urcat cu 6,1% în comparaţie cu acelaşi interval din 2013, la 9.572.259 de unităţi, pe fondul creşterii marilor pieţe din Europa.

Spania a raportat un avans al pieţei auto de 17,2%, Marea Britanie de 9,1%, Italia de 3,6%, Germania de 2,9% şi Franţa de 2,1%.

Jeep a fost marca auto cea mai bine vândută în Europa în primele 9 luni, înregistrând o creştere de 47%, la 23.187 unităţi, urmată de Mitsubishi, cu 66,786 unităţi (+38,2%), Dacia cu 273.743 unităţi (+29,2%), Mazda cu 127.679 unităţi (+23,6%) şi Volvo cu 170.023 unităţi (+13,6%).

Grupul francez Renault, cel de-al treilea mare producător auto din Europa, care deţine marca Dacia, a înregistrat o creştere de 15,9% a vânzărilor, la 921.038 maşini.

Cel mai mare producător auto european, grupul german Volkswagen a raportat o creştere de 7,9%, la 2.411.809 maşini, în timp ce înmatriculările PSA Peugeot Citroen, plasat pe poziţia a doua, au urcat cu 4,8%, la 1.041.581 unităţi.

Piaţa auto din UE a înregistrat un avans de 2,1% în luna august faţă de aceeaşi lună din 2013, iar în iulie, de 5,6% în comparaţie cu perioada corespunzătoare din anul trecut.

Cererea pentru autoturisme noi a crescut la nivel european pentru a 13-a lună consecutiv în septembrie, cu un avans al vânzărilor de 6,4%, la 1.235.501 milioane de maşini.

Livrările totale de autoturisme și vehicule comerciale în România se cifrează la 73.602 unități după primele 9 luni, reprezentând o creștere de 26,8% (28,1% la maşinile autohtone și 26,5% la cele din import), față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care precizează că piața auto românească crește continuu de 15 luni. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

ZIUA CARGO vă urează Paște binecuvântat! Hristos a Înviat!

Echipa ZIUA CARGO vă urează Paște binecuvântat, cu pace...

GALERIE FOTO. Conferința „am MARFĂ. caut TRANSPORT” – ediția 2026

„Tehnologie. Securitate. Business” - au reprezentat temele principale, care...

Hankook conduce clasamentul producătorilor de top, în evaluarea Auto Bild

Producătorul de anvelope premium Hankook obține rezultate excelente la...

Guvernul cumpără acțiunile Danube Logistics deținute de BERD

Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, în ședința din 9...

KLM – de 30 de ani pe ruta București-Amsterdam

KLM Royal Dutch Airlines, cea mai veche companie aeriană...

Schimbări în conducerea Nokian Tyres Oradea

Teppo Huovila este numit director general și vicepreședinte al...

AnimaWings – zboruri directe Timișoara-Atena

AnimaWings a inaugurat, pe 5 aprilie, ruta directă Timișoara-Atena,...

Piața asigurărilor din România a continuat să crească, în 2025

Piața asigurărilor din România a crescut cu 10%, în...