Pe nepotul lui Băsescu îl va chema Traian

Maria Băsescu a anunțat astăzi că pe cel mai recent nepot al fostului președinte îl va chema Traian. Întrebată de jurnaliști la spital, unde a fost să o viziteze pe Elena, fiica sa cea mică și mama nou-născutului, soția lui Traian Băsescu a declarat:

„Îl va chema Traian, dar trebuie întrebat și Bogdan, pentru că s-ar putea să dorească și el un nume. Așa au procedat și la primul copil, fiecare i-a dat câte un nume”.

Elena Băsescu este căsătorită cu Bogdan Ionescu din 2012. Ei mai au o fetiță, Sofia Anais, născută în 1 septembrie 2013, la fix un an de la nuntă.

Acum, Elena a decis ca fiul să-i poarte numele tatălui ei, Traian. Este posibil ca al doilea nume al copilului să fie Bogdan.

Fostul președinte Traian Băsescu a devenit bunic pentru a treia oară, după ce fiica sa cea mică, Elena, a născut un băiat. Anunțul a fost făcut chiar de fostul șef al statului, pe pagina sa de Facebook, unde a postat și o fotografie cu nou-născutul.

„În 31.01, la 22.18, s-a născut încă un Băsescu și este plin de personalitate. Îi mulțumesc fiicei mele pentru o nepoțică și un nepoțel”, a scris Traian Băsescu pe rețeaua de socializare.

Traian Băsescu mai are un nepot de la fiica sa cea mare, Ioana, care a născut primul ei copil în 14 noiembrie 2014,fiind căsătorită cu avocatul Radu Pricop, fost senator PSD.

Traian Băsescu nu a mai apărut în public din 21 decembrie 2014, când a părăsit Administrația Prezidențială după încheierea celui de-al doilea mandat. Singurele sale mesaje sunt transmise pe Facebook.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.