UPDATE 2! Percheziții la CNADNR și Prefectura Giurgiu, pentru deturnarea a 2 milioane de lei din amenzi rutiere și lipsa rovinietei

perchezitii-mascati-politia1Polițiștii efectuează miercuri dimineață, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, 14 percheziții în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Giurgiu, la sediile unor instituții – între care CNADNR (CNAIR), Primăria și Prefectura Giurgiu – și societăți comerciale, dar și la domiciile unor suspecți de uzurparea funcției, cu consecințe deosebit de grave.

Este vorba despre deturnarea a peste 2 milioane de lei în perioada 2015 – 2016, din amenzile rutiere și pentru neplata rovinietei.

UPDATE 28 octombrie: Tribunalul București a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a subprefectului Țintea și a șefei DITL Giurgiu, Marlena Hroniade.

În libertate vor fi cercetați și patronii firmei care a beneficiat de acel contract, Dan Cobeanu și Dan Ciceu.

Decizia nu este însă definitivă.

UPDATE: Laurenţiu Ţintea, subprefectul judeţului Giurgiu, și șefa Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Giurgiu, Marlena Hroniade, au fost reținuți de procurori și urmează să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. 

Sunt vizați mai mulți funcționari din Giurgiu, inclusiv subprefectul, anchetatorii având mandat de aducere la audieri a 6 suspecți.

Iată precizările Parchetului CAB:

“Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, polițiști din cadrul I.G.P.R. — Direcția de Investigare a Criminalității Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi un număr de 14 percheziții pe raza municipiului București și a județelor GIURGIU ȘI CLUJ, la sediul unor instituții publice și societăți comerciale, precum și la domiciliile/ reședințele unor persoane fizice, în privința cărora există indicii temeinice de comitere a infracțiunii de uzurparea funcției cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.300 C.pen. rap. La art.309 C.pen.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că funcționari din cadrul unei autorități administrativ-teritoriale locale au încheiat cu reprezentanții unor societăți comerciale un protocol având ca obiect încasarea on-line a contravalorii amenzilor aplicate la regimul rutier și pentru lipsa rovinietei, indiferent de domiciliul contravenientului, în numele și pe seama autorității administrativ-teritoriale în cauză, prin intermediul unei platforme on-line, în condițiile în care platforma utilizată nu era acreditată și autorizată de către instituțiile abilitate pentru desfășurarea acestei activități, în baza căreia, societatea comercială implicată ar fi primit un comision de 5% din valoarea totală a amenzilor încasate.

În acest mod, unitatea administrativ-teritorială care a încheiat protocolul ce face obiectul cercetărilor a încasat în perioada iunie 2015 – iulie 2016 suma de peste 2.270.000 lei, reprezentând contravaloarea amenzilor de circulație achitate on-line, fiind vătămate, astfel, drepturile și interesele celorlalte unități administrativ-teritoriale locale corespunzătoare domiciliului contravenientului sau locului de încasare, conform prevederilor legale în vigoare.

În cauza penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se efectuează, în prezent, acte de cercetare specifice fazei de urmărire penală în rem, fiind emise de către procuror 6 mandate de aducere, în vederea asigurării prezenței la audieri a persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Organele de urmărire penală beneficiază de sprijin din partea polițiștilor din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale, a Inspectoratului Județean de Poliție Cluj – S.I.C.E. și a inspectorilor din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.