ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Peste 13.800 de permise auto reţinute din decembrie

Data:

Poliţiştii rutieri au reţinut de la începutul lunii decembrie peste 13.800 de permise de conducere, pentru depășirea vitezei legale, consum de alcool dar şi pentru alte abateri grave la regimul circulaţiei.

Statistica a fost prezentată astăzi de Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Totodată, poliţiştii de la ordinea publică au intervenit la peste 77.000 de evenimente. În total, structurile MAI au constatat peste 16.500 de infracțiuni, au aplicat amenzi de 89 de milioane de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 6,5 milioane de lei.

În zilele de 30, 31 și 1 ianuarie, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au efectuat 28 de misiuni, dintre care 3 pentru suportul aerian al structurilor operative ale MAI și 25 misiuni medicale de tip SMURD.

În 1 ianuarie, pompierii au intervenit pentru stingerea a 159 de incendii, echipajele SMURD au acordat ajutor medical de urgență în peste 1.000 de cazuri, iar pentru asigurarea acestor intervenții medicale au fost în serviciu 243 de echipaje de prim-ajutor.

În noaptea de Revelion nu au fost înregistrate incidente la cele 144 de evenimente organizate în spațiul public, la care au participat peste 400.000 de persoane.

De altfel, faptele comise cu violență și de tâlhărie au scăzut cu mai mult de 50% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind înregistrate numai 4 astfel de infracţiuni și 7 tâlhării.

Numărul accidentelor rutiere a scăzut considerabil, fiind mai puține cu 30 față de anul trecut, iar numărul persoanelor decedate a fost sub media anilor precedenți.

Per total, în noaptea de Revelion și în prima zi a anului 2016 nu au fost înregistrate evenimente deosebite, “climatul de siguranță publică fiind cel mai ridicat din ultimii 5 ani”, potrivit Monicăi Dajbog.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

TollRo, amânat până pe 1 octombrie

Amânarea TollRo până la 1 octombrie va fi supusă...

Horváth: 66% dintre companii afirmă că soluțiile AI nu sunt suficient de mature

Conform unui studiu realizat de Horváth, 66% dintre companii...

Grupul Rhenus – raportul de sustenabilitate 2025

Raportul de Sustenabilitate 2025, care reflectă un an de...

Orange EV are o comandă de 600 de tractoare portuare

Orange EV a anunțat volume record de comenzi pentru...

Marea Britanie se pregătește pentru camioane autonome

Un studiu de nouă luni privind camioanele fără șofer...

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...