Peste 350 de şoferi lăsaţi pietoni şi aproape 9.000 amendaţi, sâmbătă

Poliţiştii rutieri au reţinut, sâmbătă, 358 de permise de conducere, au retras 153 de certificate de înmatriculare şi au amendat 8.834 de şoferi, aproape jumătate dintre ei pentru depăşirea vitezei. Alţi 66 de conducători auto au fost prinşi la volan cu o alcoolemie peste limita legală, iar 8 au refuzat recoltarea probelor biologice, pe numele lor fiind întocmite dosare penale. Totodată, 60 de şoferi au fost prinşi conducând fără permis sau cu permisul suspendat ori anulat, iar 31 se aflau la volanul unui autoturism neînmatriculat, informează, duminică, Poliţia Română.

Din totalul amenzilor, au fost date:

  • 73 pentru consum de alcool
  • 4.391 pentru viteză
  • 51 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor sau pietonilor
  • 11 pentru nereguli privind transportul în regim de taxi şi de închiriere..

Amintim că poliţiştii rutieri sunt în control pe autostrăzi şi drumuri naţionale de vineri până duminică inclusiv, iar în prima zi au aplicat aproape 10.000 de amenzi.

Totodată, în perioada 8-11 iulie, poliţiştii au dat peste 11.400 de amenzi conducătorilor auto şi pietonilor prinşi că au încălcat normele rutiere. Oamenii legii au reţinut 412 permise de conducere şi au retras 285 de certificate de înmatriculare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.