Peste 800 de şoferi de microbuz şi autobuz, amendaţi în 2 zile

Poliţiştii rutieri au aplicat peste 800 de amenzi, au reţinut 25 de permise de conducere şi au retras 50 de certificate de înmatriculare în cadrul unei acţiuni desfăşurate luni şi marţi în 5 judeţe şi în Bucureşti, şi care a vizat, în special, şoferii microbuzelor ce transportă persoane, informează Poliţia Română.

Totodată, poliţiştii au depistat 9 infracţiuni.

În total, au fost verificate peste 1.101 de autovehicule care transportau persoane. La acţiune au participat 247 de poliţişti, dintre care 214 poliţişti rutieri şi 33 de poliţişti de investigare a fraudelor, din cadrul Poliţiei Capitalei, IPJ Călăraşi, IPJ Giurgiu, IPJ Ilfov, IPJ Ialomiţa şi IPJ Prahova.

Operaţiunea s-a desfăşurat, ca de obicei, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.