Peste 800 din 1.244 de vehicule furate – printre care autobuze, autocare si un cap de TIR – au fost recuperate de politisti

Politistii au recuperat in primele 6 luni 802 din cele 1.244 de autovehicule sesizate ca fiind furate, printre ele regasindu-se autoturisme, motociclete, ATV-uri, dar si vehicule grele – autobuze, autocare, un cap de TIR si un tractor -, precum si utilaje – buldozere, excavatoare. Vestea si mai buna este ca numarul furturilor a scazut fata de anul trecut, cand in primul semestru au disparut 1.653 de vehicule, ceea ce reprezinta o scadere cu peste 400, respectiv 24,75%, informeaza, miercuri, Politia Romana.

Dintre cele 1.244 de autovehicule furate, 1.055 au fost autoturisme, 683 fiind recuperate.

Numarul autoturismelor furate in primul semestru din 2012 a scazut cu 377 (26,33%) fata de perioada similara a anului trecut.

De asemenea, in primul semestru au fost identificate in Romania 154 de autovehicule cautate de autoritatile statelor membre Schengen. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.