Peste jumătate dintre românii fumători şi-au propus să renunţe la acest obicei. Platforma iCoach îi ajută

Peste jumătate (56,3%) dintre românii care fumează au declarat că şi-au propus să renunţe la acest obicei în anul următor, arată rezultatele unui studiu paneuropean prezentat, vineri, de Societatea Română de Pneumologie (SRP). Prin campania Comisiei Europene „Ex-fumătorii sunt de neoprit” (ce se3 derulează între 2011-2013), cei 28 de milioane de fumători din UE, cu vârste între 25 şi 34 de ani, beneficiază de ajutor gratuit în procesul renunţării la fumat prin iCoach, un instrument digital gratuit, bazat pe cercetări ştiinţifice extinse şi pe experienţa clinică a psihologilor şi a experţilor în comunicare. “iCoach – un antrenor de sănătate online gratuit – te va ajuta să economiseşti o mulţime de bani, să arăţi şi să te simţi mult mai bine şi să simţi din nou plăcerea gustului” se anunţă pe platformă.

“Campania Comisiei Europene „Ex-fumătorii sunt de neoprit”, sub umbrela căreia s-a desfăşurat acest studiu, comută mesajul principal de la pericolele generate de fumat la avantajele abandonării fumatului. Aceste cifre arată realităţile vieţii de fumător, dar şi o direcţie ascendentă în ceea ce priveşte intenţia de a renunţa”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele SRP.

Cea mai mare parte a fumătorilor chestionaţi au declarat că fumează săptămânal între 70 şi 140 de ţigări (10-20 de ţigări pe zi), cifre valabile şi în cazul a 32,4% dintre românii care fumează în mod constant.

Studiul arată că 80% dintre români consideră voinţa elementul principal care i-ar ajuta să renunţe la fumat, în timp ce 43% au spus că motivarea poate avea o contribuţie decisivă în acest proces.

Aproximativ 28% dintre fumătorii români întâmpină dificultăţi în a rezista impulsului de a fuma atunci când savurează ceai sau cafea. 27% consideră dificilă socializarea cu alţi fumători dacă vor să renunţe, iar 22% sunt cel mai tentaţi de ‘ţigara de dimineaţă’.

Întrebaţi cum s-ar simţi dacă ar reuşi să nu mai fumeze, 42% dintre români au declarat că ar fi mândri. Tot 42% dintre respondenţi consideră că s-ar simţi mai sănătoşi şi ar fi mai atenţi la starea lor de sănătate.

Peste jumătate dintre cei 1.011 români intervievaţi sunt de părere că fumatul influenţează negativ desfăşurarea anumitor activităţi. Peste 20% dintre respondenţi consideră că fumatul afectează performanţele sportive, iar jumătate evită călătoriile cu avionul din cauza acestui obicei.

Sfaturi zilnice, personalizate

Peste 40% din utilizatorii europeni ai iCoach declară că au renunţat la fumat după 3 luni de utilizare a platformei.

Dintre europeni, 28% sunt fumători, iar fumatul continuă să fie cea mai mare cauză de deces ce poate fi prevenită din Uniunea Europeană.

Fumătorii din toate ţările UE au acces gratuit la iCoach în cele 23 de limbi oficiale şi analizează obiceiurile fiecărui fumător, oferind sfaturi zilnice, personalizate. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.