Piața auto a crescut cu 32,4% în primul semestru

Vânzările de autoturisme și vehicule comerciale noi pe piața românească au urcat la 47.037 unități în primul semestru, cu 32,4% față de prima jumătate a anului 2013, atât la autoturisme  (35,7%), cât şi la vehiculele comerciale (272,4% la autobuze şi 23,6% la camioane), potrivit datelor publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA).

La autoturisme, creșterea a fost de 35,7%, de la 28.964 unități în primele 6 luni din 2013 la 39.290 unități în primul semestru din 2014.

Iată şi avansul obţinut la capitolul vehicule comerciale:

– vânzările de autobuze au crescut cu 272,4%, la 108 unități

– vânzările de microbuze au urcat cu 10,3%, la 589 unități

– vânzările de vehicule comerciale ușoare, sub 3,5 tone, au avansat cu 14,3%, la 4.559 unități

– vânzările de camioane au crescut cu 23,6%, la 2.491 de unități.

Potrivit APIA, vânzările pe piața din România sunt susținute în continuare de achizițiile realizate de persoanele juridice (72% din volumul total înregistrat în primele 6 luni), chiar dacă în iunie raportul între persoane fizice și juridice este mai echilibrat (36% versus 64%, în scădere totuși față de luna trecută), influența Programului Rabla fiind evidentă.

Scădere uşoară la autoturisme rulate

Înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu circa 3% față de primele 6 luni ale anului 2013, dar volumul lor (98.600 unități în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi, fiind de circa 3,2 ori mai mare.

La fel şi producţia

Pe de altă parte, producția națională a fost de 210.523 de autovehicule, cu 6,3% mai puține decât în perioada similară din 2013, dintre care 179.128 Dacia (85%), 31.391 Ford (14,8%) și patru unități produse de Roman Brașov.

Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (82.701 unități în 6 luni, din care 16.294 în luna iunie), Dacia Logan (48.632 în 6 luni, din care 3.853 în iunie), Ford B-MAX (31.391/4.760), Dacia Sandero (25.478) și Dacia Logan MCV (22.317).

Exporturi în creştere 

Exporturile s-au cifrat la 193.540 unități, în creștere cu 2,5%. Cel mai exportat model în luna iunie 2014 a fost Dacia Duster (16.243 unități), urmat de Ford B-MAX (4.691) și Dacia Logan MCV (4.378).

La autoturisme, topul intern pe mărci este condus de Dacia, cu 13.313 unități vândute (34% din total), urmată de Volkswagen (3.927 unități/10%), Skoda (3.626 unități/9,2%), Ford (2.685 unități/6,8%), Renault (2.619 unități/6,7%) și Opel (1.629 unități/4,2%).

Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia și Volkswagen Golf. (M.S.)

Foto: ZIUA CARGO

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.