PIAŢA AUTO a scăzut cu aproape 10% în 10 luni

Piaţa auto a scăzut în primele zece luni cu 9,8%, iar segmentul autoturismelor a înregistrat o reducere de 8,3%, chiar dacă în ultimele patru luni, iulie-octombrie, au fost raportate creşteri cu 2,9% per total şi cu 7,9% la autoturisme, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă, joi, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). “Este de aşteptat ca, în ultimele 2 luni, suplimentarea Programului Rabla să menţină volumele la cote superioare faţă de cele din lunile similare ale lui 2012, fapt ce nu va reuşi însă să ducă la recuperarea scăderilor din prima jumătate a anului, 2013 urmând să se încheie, astfel, în teritoriul negativ”, apreciază APIA.

“Cu un volum total de 8.295 unităţi vândute în luna octombrie şi unul total la 10 luni de 65.747 unităţi (din care 55.400 autoturisme), consemnăm faţă de 2012 o scădere totală de 9,8%, scădere la care autoturismele «contribuie» cu -8,3%, ambele, în revenire uşoară faţă de cifrele consemnate după 9 luni. Un alt aspect important de semnalat este faptul că vânzările de autoturisme din producţia naţională au înregistrat în ultimele 4 luni creşteri importante faţă de 2012, fapt ce face ca la 10 luni acestea să ajungă în teritoriul pozitiv (+8,5%), comparativ cu vânzările mărcilor din import, care rămân în zona negativă”, arată APIA, într-un comunicat.

Autoturisme

La autoturisme, topul pe mărci după 10 luni este condus de Dacia, cu 18.518 unităţi vândute (33,4% din total), urmată de Volkswagen (6.204 unităţi /11,2%), Skoda (4.393 unităţi / 7,9%), Renault (3.232 unităţi / 5,8%), Ford (2.951unităţi / 5,3%) şi Opel (2.292 unităţi / 4,1%).

Pe modele, situaţia rămâne neschimbată faţă de septembrie, Dacia Logan fiind pe primul loc, urmat de Sandero, Duster, Volkswagen Golf şi Skoda Octavia.

“Analizând segmentarea pe clase, remarcăm că după 10 luni dintre clasele cu vânzări importante doar clasa monovolum este pe plus (13,3%), toate celelalte fiind pe minus, cu scăderi cuprinse între 1,1% şi 26%. Evoluţia este diferită: astfel, scăderile mai mici decât media pieţei sunt înregistrate de clasele de volum (B –1,1% şi C – 2,8%), în timp ce clasa mică (A) la fel ca şi clasele superioare – (D, E, SUV), înregistrează scăderi peste media pieţei (26%-31% clasele A, D şi E şi -18% SUV)”, conform APIA.

Diesel, pe val

În funcţie de tipul de combustibil, se menţine creşterea ponderii livrărilor de autoturisme cu motoare diesel, care ajung la 52,7% din piaţă, faţă de 50% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumele realizate pe segmentul autoturismelor diesel au scăzut cu 3,9%, iar cele pe benzină cu 13,4%.

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV+ minibuse), APIA remarcă o scădere mai puternică a pieţei (-20%).

Vânzările de pe piaţa din România sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (73% din totalul la 10 luni).

Producţie în creştere

Producţia naţională auto a însumat la zece luni 339.166 unităţi, în creştere cu 21,9% faţă de 2012, exclusiv ca urmare a producţiei de autoturisme, care a avansat cu 27,1%, la un volum de 339.150 unităţi.

“În cifre absolute, faţă de aceeaşi periodă din 2012, au fost fabricate cu 61.035 mai multe autovehicule. Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (99.299 unităţi), urmată de Dacia Sandero (95.420 unităţi), Dacia Logan (70.693) şi Ford B-MAX (62.690)”, precizează APIA.

Avans şi la exporturi

Şi exporturile au crescut, cu 12,2%, la 302.184 unităţi, cu un avans de 16,6% pe segmentul autoturismelor.

Cel mai exportat model în cele 10 luni a fost Dacia Duster (98.878 unităţi), urmat de Sandero (94.750 unităţi) şi Ford B-MAX (62.696 unităţi).

Circa 89% din producţia naţională a fost exportată.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.