Cauciucul, sub formă de “artă stradală”, inclus în Raportul Anual pe anul 2014 privind producţia de cauciucuri, va fi prezentat de către trei tineri artişti în cadrul unei opere artistice deschise vizionării în zilele de 26,27 şi 28 februarie, anunță Pirelli. #TakePArt permite vizitatorilor să transmită imagini şi filme prin intermediul Social Media. Versiunea digitală a raportului va conţine şi producţii video care ilustrează proiectul.
Artistul brazilian Marina Zumi, artistul german Dome şi cel rus Alexey Luka, trei dintre cele mai interesante nume din noua lume a Artei Stradale, au transpus artistic cauciucul, ilustrându-l în trei opere de artă asamblate într-un singur complex artistic: o piramidă trunchiată, înaltă de circa 5 metri, având 3 laturi, fiecare cu o suprafaţă de peste 20 mp.
Acesta va fi prezentat publicului între 26 şi 28 februarie la HangarBicocca. Lucrarea, care face parte din tradiţia de comunicare Pirelli, un reper al culturii corporatiste a companiei, a găsit aici locul de creaţie ideal.
Pentru prima dată în istoria companiei, Pirelli a ales o astfel de formă aparte de exprimare deoarece strada, mobilitatea şi multiculturalismul, caracteristici tipice ale Artei Stradale, sunt incluse şi în cultura proprie a corporaţiei. În definitiv, cauciucurile îşi arată adevărata menire pe străzi şi şosele, precum şi în nevoia oamenilor de a se deplasa.
De-a lungul istoriei sale, Pirelli a ilustrat adesea cauciucurile nu doar în termeni de funcţionalitate, ci şi prin scoaterea lor din contextul caracteristic şi transformarea lor în agenţi de evocare a lumilor, valorilor, aspiraţiilor şi viselor, capabili să confere un “suflet de cauciuc” unui obiect care, la prima vedere, nu pare a fi altceva decât un inel negru. Un produs care, de fapt, nu este deloc uşor de fabricat şi care incorporează tehnologie şi inovaţie – rezultatul talentului şi pasiunii oamenilor care îl produc.
Acest aspect a fost evidenţiat de operele unui număr imens de artişti care, pe parcursul secolului douăzeci, au transformat cauciucurile în lanţ (Ezio Bonini), într-un leu şi un elefant (Armando Testa), într-un sombrero (Alessandro Mendini), dar şi într-un ochi, o umbrelă şi o pălărie (Riccardo Manzi).
De dată mai recentă, cauciucurile au apărut sub formă de adăpost de ploaie, instrumente muzicale şi ochelari de privit viitorul (Stefan Glerum).
Astăzi, cauciucul îşi continuă călătoria şi, prin intermediul Artei Stradale, a fost transformat în lună de către Marina Zumi, în protagonistul unui gest de iubire de către Dome, şi într-o legătură între diverse culturi de către Alexey Luka.
În anul 2010, Raportul Pirelli a cuprins imagini luate de studenţi în arta fotografică la NABA, în Milano.
În anul 2011, a inclus ilustraţii realizate de artistul ilustrator Stefan Glerum şi texte scrise de filozoful Hans Magnus Enzensberger şi scriitorii Guillermo Martinez, William Least Heat-Moon şi Javier Cercas.
În anul 2012, într-o ediţie a raportului care a primit distincţia “Certificate of Typographic Excellence” din partea Type Directors Club din New York, au fost incluse desene realizate de Liza Donnelly, artist desenator pentru publicaţia New Yorker.
În fine, în Raportul pe anul 2013, zece tinere talente internaţionale, coordonate de scriitorul şi scenaristul Hanif Kureishi, au lucrat pe tema conceptului roţii, fiecare dintre ei “reinventând” acest concept din perspectiva propriei specializări.
În cadrul Raportului pe anul 2014, operele artiştilor stradali vor apărea nu doar sub formă de imagini pentru versiunea tipărită a raportului, ci şi într-o serie de materiale video care, în versiunea digitală a raportului, vor descrie proiectul şi protagoniştii acestuia prin intermediul unei perspective din-spatele-scenei privind modul de realizare a operelor, precum şi lucrările finalizate.
“Arta Stradală,” spune Christian Omodeo, expert în domeniu şi creatorul artistic al proiectului, “este adesea descrisă ca o nouă avangardă, ca o mişcare artistică plină de coeziune şi ca expresia unei culturi internaţionale tinere şi unice. De fapt, ceea ce face Arta Stradală atât de revoluţionară este faptul că în cadrul ei este implicată o comunitate multiculturală în interacţiune constantă, zilnică, prin intermediul Internetului, între diverse viziuni legate de lume”.
”Artiştii stradali nu caută un soi de standard artistic la scară globală, ci mai degrabă îşi adaptează limbajul artistic la contextul geografic, cultural şi social al oraşului în care se întâmplă să se afle. În acelaşi timp, ei nu au o relaţie convenţională cu spaţiul lor urban. Trec dincolo de limitele impuse de bunul simţ comun, explorând zone uitate ale oraşelor noastre şi aducând, în mod inconştient, înapoi la viaţă aceste non-spaţii care, conform sociologului francez Marc Augé, tind să facă viaţa din metropolele contemporane atât de stresantă. Dinamismul, energia şi abilitatea de a da viaţă lucrurilor prin fructificarea unui potenţial pe care cei mai mulţi oameni nu-l observă, reprezintă elemente pe care eu le observ limpede în talentul narativ demonstrat de Pirelli, precum şi în modul în care această companie abordează industria din care face parte.”
Alături de artişti, la prezentare au luat parte Marco Tronchetti Provera, Preşedinte şi CEO Pirelli, Antonio Calabrò, Senior Advisor Culture Pirelli, criticul de artă Achille Bonito Oliva şi Christian Omodeo, expert în Artă Stradală şi curatorul artistic al proiectului.
Iniţiativa de Social Networking – #TakePArt
Cu această ocazie, Pirelli a lansat o iniţiativă de Social Networking intitulată #TakePArt. Campania are ca scop implicarea celor care vizitează HangarBicocca, invitându-i să fotografieze opera celor trei artişti stradali şi să le disemineze prin intermediul reţelelor sociale folosind hashtag-ul #TakePArt. Cele mai originale instantanee vor fi publicate pe canalele Pirelli de reţele sociale. În definitiv, fiecare viziune individuală este o operă de artă.
Galeria completă cu imagini şi materiale video de la prezentare poate fi vizualizată în zona de utilizatori înregistraţi:
www.pirelli.com/streetart
User: ar2014
Password: streetart
Protagoniştii proiectului “Raportul Anual Pirelli 2014”
Christian Krämer, alias DOME
Născut în 1975, ilustratorul şi artistul stradal DOME locuieşte în Karlsruhe, unde îşi creează lucrările. Fascinat de arta urbană, în anul 1994 el a descoperit vopseaua de spray ca instrument de expresie artistică şi de atunci a început să picteze pe ziduri. Stilul lui exprimă o viziune suprarealistă a condiţiei umane: îi place să reprezinte părţi individuale ale corpului uman scoase din context, iar în 2011 a perfectat un sistem de construcţie modulară, compunându-şi lucrările prin folosirea de elemente repetate, pe care le variază doar prin rotirea lor la 45 de grade.
Această metodă în conferă libertatea– un concept fundamental în cultura Artei Stradale– de a modifica rapid părţi ale compoziţiei fără a fi nevoit să o ia de la zero. La crearea personajelor sale, DOME foloseşte stiloul şi cerneala, precum şi cerneala acrilică.
Lucrările lui invită spectatorul să exploreze gândurile şi emoţiile generate de imaginile suprarealiste, inspirate de arhitectura barocă, motive florale, elemente arhitecturale şi altare, care impregnează fundalurile operelor. Subiectele lui adesea populează peisaje, scene şi platforme, şi sunt însoţite de însemnări scrise cu un caracter de literă conceput special de către artist în acest scop.
“Două siluete de fiinţe umane, inspirate de umbrele din teatre, se întâlnesc pe o scenă caroiată. Bărbatul, cu chipul acoprit de o mască, împinge o roabă cu un trandafir în ea către femeia pe care o iubeşte. Aceasta este dovada că iubirea şi pasiunea îl determină pe bărbat să treacă dincolo de limitele convenţionalului şi să exploreze căi noi, chiar şi acolo unde par să existe nenumărate obstacole. Pe placă scrie “Inovaţia cere pasiune”, deoarece inovaţia apare atunci când cineva iubeşte şi crede în ceea ce face. În acest caz, sentimentul este întruchipat de trandafirul dus în roabă, dar şi de rădăcinile şi solul de care el are nevoie ca să supravieţuiască.”
Alexey Luka
Născut în 1983 şi locuind în Moscova, Alexey Luka este unul din cei mai inovatori tineri artişti şi ilustratori ruşi din ziua de azi. După ce a debutat ca artist grafitti, a studiat la Institutul de Arhitectură din Moscova şi a început să creeze o nouă formă de Artă Stradală.
Mai apropiat de tradiţia avangardei ruseşti, arta lui este mai puţin axată pe critica societăţii de consum şi a culturii pop, o trăsătură esenţialmente occidentală. Influenţate de artişti precum El Lissitzky şi Wassily Kandinsky, căutările artistice continue ale lui Alexey Luka sunt inspirate de interacţiunea cu arhitectura urbană, în cadrul căreia el inserează picturi şi lucrări complexe dominate de linii şi curbe pline de culoare. Tehnica, pe care a perfectat-o în timp ce lucra pe stradă, se bazează pe analiza digitală a formelor pe care el le foloseşte pentru compunerea unor lucrări tridimensionale în lemn şi alte materiale.
Luka are legături biografice şi artistice extrem de strânse cu Moscova şi a ajuns la faima internaţională în anul 2010, graţie exploziei Internetului care a măturat Rusia. Lucrările lui, geometrice şi fragmentate ca nişte puzzle-uri tăiate, fac acum parte din peisajul urban al multor oraşe de pe glob. Pe lângă participarea în cadrul unor expoziţii de grup în galerii prestigioase de artă urbană, cum ar fi Openspace din Paris, Mini Galerie din Amsterdam şi 1AM SF din San Francisco, Luka a realizat de dată recentă primele lui spectacole individuale: Long Tomorrow, la Pechersky Gallery din Moscova, şi Late. Still Life şa Enjoyted din Lyon.
“Formele geometrice ale arhitecturii moscovite, oraşul unde m-am născut şi am crescut, sunt cele care m-au inspirat să mă uit la principiile de abstractizare, generând în mine dorinţa de a le combina cu universul biologic – sub formă de plante şi fiinţe umane – care sălăşluieşteîn spaţiile urbane. Această combinaţie dă limbajul narativ pe care îl exprim în diversele locuri unde pictez. Opera artistică de la HangarBicocca descrie întâlnirea dintre culturi diferite în oraşe care devin tot mai multiculturale. Din acest schimb fortuit între culturi diferite, simbolizate de cele două siluete abstracte care converg către centrul zidului, prind viaţă noi forme biologice – în acest caz, o plantă. Prezenţa repetată a cercurilor negre şi includerea unui cauciuc amintesc de un element esenţial al vieţii urbane.”
Marina Zumi
Născută în Argentina în anul 1983, Marina Zumi locuieşte de multă vreme în São Paulo, Brazilia, unde îşi creează lucrările artistice. De foarte timpuriu a intrat în contact cu scena Artei Stradale şi a fost unul din primii participanţi la Expression Sessions, grupul experimental de instruire întemeiat în Buenos Aires. Fiind una din puţinele femei care au dus arta la nivelul străzilor din São Paulo, stilul ei plin de culoare are o tuşă feminină, influenţată de formaţia ei de stilist.
Lucrările ei în grafitti, care generează o oază de linişte în aglomeraţia şi traficul din oraş, sunt împânzite de magie elegantă. Creaţiile ei de studio, pe de altă parte, dezvăluie mai multă substanţă: prin includerea tuşelor aurii, argintii şi negre în lucrări, acestea se apropie mai mult de teoriile Artei Concrete, care se inspiră din natură, univers, geometrie sacră, teoria cuantică şi viaţa cotidiană. Marina Zumi are ca scop eliberarea unui flux de energie, simbolizând legăturile dintre toate fiinţele vii, pe care ea le reprezintă ca un motiv recurent al celor şapte linii, cu o linie centrală, încadrată de trei replici paralele pozitive şi trei replici negative.
Actualmente locuind în São Paulo, artista argentiniană continuă să lucreze la opere colective şi individuale expuse pe străzi şi în galerii de pe tot cuprinsul lumii. Evoluţia operelor sale, din zilele de început şi până astăzi, reprezintă o călătorie extrem de personală şi o formă complet independentă de dezvoltare şi îmbogăţire spirituală.
“Prin intermediul siluetelor de animale care întruchipează virtuţi umane, lucrările mele reflectă timpul prezent şi lumea modernă. Silueta cerbului reprezintă un spirit înţelept, capabil să rămână calm şi cu capul limpede în faţa pericolului. În acest caz, atenţia cerbului este mai degrabă atrasă de lună (care apare sub forma unui cauciuc) decât de soare sau de nenumăratele stele de pe cer. De lună, care este singura ancoră cu adevărat sigură pentru umanitate. În timpul nopţii, ea luminează calea de urmat şi modalitatea de a ne depăşi limitele. Dacă nu există lună, atunci nu există lumină, nu există speranţă şi, mai ales, nu există cale de a merge înainte.”
Christian Omodeo
Născut la Roma în 1976, Christian Omodeo este un critic de artă şi regizor artistic care locuieşte la Paris. După ce a studiat Istoria Artei în Italia, a lucrat la Institut National d’Histoire de l’Art între 2005 şi 2010. În anul 2011 şi-a luat doctoratul la Université Paris-Sorbonne, primind Prix Nicole. Între 2010 şi 2013 a predat Artă Contemporană la Université de Picardie- Jules Verne din Amiens, în paralel lucrând cu Musée Fesch din Ajaccio. Recunoscut drept unul din cei mai mari experţi în arta perioadei napoleonice, în anul 2012 a înfiinţat Le Grand Jeu, o agenţie specializată în artă urbană, cu scopul de a se dedica exclusiv noilor limbaje artistice, pe care le-a studiat din anul 2008.
Curator al primului festival Outdoor din Roma, în anul 2010, şi unul din promotorii Tour Paris 13 în anul 2013, Omodeo a organizat expoziţii, ateliere de lucru şi conferinţe în întreaga Europă. Cu ultimele sale cărţi – “C215, Un maître du pochoir”, “Crossboarding. An Italian Paper History of Graffiti Writing & Street Art” şi “Dominique ERO Philbert. Urban Mystical Expressions”, publicate în 2014, el s-a situat în postura de a fi unul din cei mai apreciaţi critici de artă urbană, ca şi unul din puţinii istorici ai scrierilor în grafitti din Europa.
Pirelli: Interacţionând cu arta şi cultura din 1872
Dialogul deschis dintre companie şi artişti a reprezentat o caracteristică constantă a istoriei culturale Pirelli încă din primul sezon după ce compania a devenit publică, în 1872, când firma a angajat pictori şi ilustratori ai vremii ca să dea culoare clădirilor fabricii. În recent unificata Italie a acelor vremuri, industria reprezenta elementul esenţial de modernizare şi creştere. Iar celebrarea acestui fapt şi-a găsit un instrument extraordinar de comunicare în artişti.
Talentele ilustrative ale acestora au fost în foarte scurtă vreme folosite pentru generarea de campanii publicitare inovatoare pentru produsele Pirelli. De-a lungul secolului douăzeci, la reclamele Pirelii au contribuit cele mai mari nume din arta grafică şi pictură: de la Marcello Dudovich, Leonetto Cappiello, Marcello Nizzoli, Mario Duse, şi Pavel Michael Engelmann, până la Bruno Munari, Alessandro Mendini, Armando Testa, Bob Noorda, Alan Fletcher, Riccardo Manzi şi mulţi, mulţi alţii din anii cincizeci încoace.
Prin descrierea narativă a produsului, folosind cele mai noi tehnici publicitare şi concentrarea pe imagini care folosesc soluţii stilistice profund inovatoare, Pirelli a ajuns să fie văzută ca un maestru al comunicării corporatiste, dar şi ca o firmă sensibilă la evoluţiile din universul artistic.
Prin aceasta, Pirelli a ajuns să joace un rol cultural cheie în Italia şi în lume. Un rol subliniat de Rivista Pirelli, revista care, între 1949 şi 1972, a publicat articole, ilustraţii şi imagini semnate de cele mai mari nume din literatura, jurnalismul, fotografia şi arta italiană. Această bogată moştenire a fost recent preluată de World, revista firmei, care în ultimul an a avut parte de contribuţii din partea unor autori celebri precum Jacques Le Goff, Eugeny Morozov, and Zygmunt Bauman.
Dintotdeauna au existat dialoguri intense, schimburi de experienţe şi dezbateri culturale vii între Pirelli şi lumea artei şi culturii. Acest fapt poate fi demonstrat prin pictori – cum ar fi Cazzaniga, Treccani, Bianconi şi alţii – care au fost invitaţi să picteze fabrica în anii 1950. Pe urmă a fost Renato Guttuso, care a fost chemat ca să creeze o pictură de mari dimensiuni şi un mozaic, Scientific Research, în anul 1961. Au mai fost, de asemenea, fotografi şi regizori de film (incluzând aici, printre alţii, pe Ugo Mulas, Gabriele Basilico, Silvio Soldini şi, de dată mai recentă, Carlo Furgieri Gilbert) care au ilustrat atât produse cât şi procesul de producţie, precum şi partea industrială a oraşului Bicocca.
Toţi aceştia au ilustrat renaşterea post-industrială şi noile funcţii ale unei industrii care combină abilităţile de artizanat – acei sgorbiatori care modelează prototipurile de cauciucuri – cu precizia roboţilor sofisticaţi. Doi astfel de regizori, Antoine Fuqua şi Kathryn Bigelow, au realizat două scurt-metraje (The Call, cu John Malkovich şi Naomi Campbellm şi Mission Zero, cu Uma Thurman) sponsorizate de Pirelli la începutul anilor 2000. Bineînţeles, există şi faimosul calendar Pirelli, care de peste cincizeci de ani simbolizează spiritul vizionar al companiei şi concentrarea pe interpretările originale ale unora din cele mai mari nume din universul fotografiei, precum Helmut Newton, Annie Leibovitz, Richard Avedon şi Peter Lindbergh.
Un rol important a fost jucat de cei care au creat ultimele ediţii ale Raportului Pirelli, care, din 2010, a avut parte de contribuţii ale unor scriitori de renume internaţional, precum Hanif Kureishi, H.M. Enzensberger, Giullermo Martinez, William Least Heat-Moon şi Javier Cercas.
Pirelli are un istoric industrial intens, în care s-au exprimat o mulţime de voci. Un istoric care îşi află fundamentele în toate expresiile culturale. Un istoric care îşi continuă drumul înainte, realizările lui fiind păstrate şi promovate de Fundaţia Pirelli. Un istoric care exprimă valori puternice, creativitate originală, căutarea de sensuri şi forme noi. Un istoric care ajunge la experienţele contemporane de la HangarBicocca. Industrie şi artă. Cultură multidisciplinară. Opera continuă. (M.B.)
