Pivniceru: Voi lărgi baza de selecţie pentru nominalizările la PICCJ şi DNA

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat miercuri, în conferinţa în care s-a arătat mulţumită de concluziile Raportului MCV, că va declanşa cât mai curând, pentru că este presată de timp, o nouă procedură pentru selecţia procurorilor şefi ai PICCJ şi DNA, şi că va lua măsuri în legătură cu singura critică adusă ministerului de Comisia Europeană, aceea că “nu s-a asigurat o bază largă de selecţie”. Demnitarul susţine că în document “nu a fost criticată procedura de selecţie pe fond, legalitatea, corectitudinea şi nici transparenţa acesteia”.

Mona Pivniceru promite că, la selectarea candidaţilor la şefia PICCJ şi DNA, va colabora cu adunările generale ale Parchetelor din cele două structuri, cu consiliile de conducere ale acestora şi cu procurorii şefi de la aceste unităţi, pentru recomandarea unor persoane care să aibă aptitudinea profesională, morală şi de viziune în lupta anticorupţie şi care să-i facă apţi să ocupe aceste funcţii.

Ministrul Justiţiei a arătat că va “contacta toate aceste persoane” şi le va “ruga să se înscrie în această procedură”.

“Cert este că obligaţia pe care o are ministrul Justiţiei în această procedură este obligaţie de mijloace, de diligenţă, pentru că el trebuie să facă toate demersurile de aşa natură încât a face stimulativă ocuparea acestor funcţii, ceea ce mi-am propus să fac şi ceea ce deja voi face”, a arătat Mona Pivniceru.

Cum în februarie expiră delegarea lui Daniel Morar ca interimar la conducerea Parchetului General, ministrul Justiţiei a răspuns diplomatic, întrebată dacă vor fi numiţi până atunci noii procurori şefi, că “procedura nu este legată de existenţa sau neexistenţa unei persoane într-o funcţie la un moment dat”.

“Şi data trecută am fost în aceeaşi iminenţă a expirării mandatului doamnei procuror Kovesi. Şi atunci procedura şi-a urmat drumul firesc, precum şi-o va urma şi de această dată”, a spus Pivniceru.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.