Ploi torenţiale, grindină şi vijelii în toată ţara

De joi dimineaţă revin ploile torenţiale, grindina şi vijeliile, în toată ţara, potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi valabile în intervalul 30 mai, ora 10.00 – 31 mai, ora 18.00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara, începând din sud-vest, şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul, centrul şi estul ţării.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.

După temperaturile în creştere din ultimele zile, din 30 mai şi până în 4 iunie, odată cu revenirea averselor, mercurul din termometre va scădea semnificativ pe timpul zilei, până spre cel mult 24-25 grade Celsius. (M.S.)

Imagine: Jean+Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.