ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Plumb suspendă 3 luni importurile de deşeuri, să schimbe legislaţia

Data:

Rovana Plumb, ministrul Mediului, anunţă suspendarea temporară a importurilor de deşeuri în România, pentru a putea alinia legislaţia în domeniu la cea europeană. Ea nu precizează însă data la care va fi implementată această decizie şi nici impactul pe care îl va avea în strategia de protecţie a mediului. Plumb a spus doar că ministerul pe care îl conduce lucrează la o reglementare legislativă privind importurile şi transferul de deşeuri în România. 

„Vom suspenda importurile de deşeuri pentru 3 luni. Nu mai putem să importăm, astfel, acest gen de deşeuri. România a obţinut o perioadă de tranziţie, până în 2015, în ceea ce priveşte procedura de import şi transfer a deşeurilor. În această perioadă de 3 luni, vom proceda la o suspendare şi vom alinia legislaţia în funcţie de standardele europene”, a spus ministrul Plumb, marţi, într-o conferinţă cu tema „Viitorul mediului”.

Ministrul a făcut aceste declaraţii în urma discuţiilor privind deşeurile menajere ca sursă de combustibil alternativ în industria cimentului şi a faptului că se apelează la importul de astfel de deşeuri.

“Lucrăm la o lege privind importul şi transferul de deşeuri, pentru ca România să nu mai fie transformată în groapă de gunoi, să nu mai permitem importul de deşeuri. Anual în România rezultă 5 milioane de tone de deşeuri menajere, care rămân la nivelul gropilor de gunoi, în loc să meargă către reciclare sau coprocesare. Trebuie gândit un alt sistem, astfel încât aceste gunoaie menajere să devină o sursă alternativă de energie, de fertilizatori pentru agricultură, de producere a biogazului. Avem diverse modele pe care putem să le preluăm şi nu cred că mai este nevoie să importăm în permanenţă acest tip de gunoaie menajere din alte părţi”, a adăugat ea.

Plumb a mai spus că are ca obiectiv prioritar înjumătăţirea cantităţii de deşeuri menajere, până în anul 2020, printr-un proiect iniţiat în colaborare cu Ministerul Agriculturii.

Ministrul Mediului a subliniat că „gestionarea deşeurilor reprezintă încă o problemă pentru România şi este necesară o discuţie cu operatorii de salubritate, deoarece este o problemă dacă operatorul de salubritate răstoarnă pubele şi le amestecă, chiar dacă deşeurile sunt selectate selectiv”.

Potrivit preşedintelui patronatului din industria cimentului – CIROM, Mihai Rohan, industria cimentului a procesat, în perioada 2004 – 2012, un milion de tone de deşeuri, adică echivalentul deşeurilor municipale generate într-un an de 10 oraşe cu peste 250.000 de locuitori. 

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Mihail Fâcă, a spus că nu este împotriva importului de combustibil alternativ.

“Nu suntem, să fie clar, împotriva importului de combustibil alternativ, suntem pentru un import corect de combustibil alternativ”, a spus Fâcă, precizând că se lucrează în special la proceduri de trasabilitate.

Fâcă a mai anunţat că ANPM investeşte într-un laborator pentru analiza deşeurilor menajere folosite drept combustibil alternativ. El a precizat că ANPM vrea să achiziţioneze aparatură de 600.000 de euro, cu care să poată fi analizate deşeurile menajere şi combustibilul alternativ, precum şi emisiile de dioxină şi de furani. Astfel, agenţia s-ar asigura că totul este în regulă la intrarea în ţară a importurilor de deşeuri care servesc drept combustibil alternativ în industria cimentului.

Numai deşeurile selectate pot intra în ţară, a explicat Fâcă.

Laboratorul ANPM ar trebui să fie acreditat RENAR pentru ca rezultatul analizelor să fie opozabil în instanţă. “Mai există în ţară laboratoare acreditate care pot face analizele contra cost, dar noi am veni cu greutatea autorităţii statului”, a explicat Mihail Fâcă.

Participanţii la conferinţă au discutat despre despre priorităţile de mediu în 2013, proiectele speciale “Delta Văcăreşti”, “Viitorul e Azi”, “Mănâncă, Gândeşte, Economiseşte”.

De asemenea, sunt abordate subiecte privind impactul asupra mediului a proiectelor şi programelor aflate în derulare, eforturile companiilor din industria cimentului pentru protejarea mediului înconjurător, ambalajele reciclabile şi deşeurile de ambalaje, alinierea cu statele membre UE, rolul companiilor, municipalităţilor şi al cetăţenilor în colectarea selectivă. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CNAIR: Platforma TollRo intră în etapa de testare

CNAIR a lansat în etapa de testare aplicația mobilă...

ANOFM. FORMACTIV promovează ucenicia la locul de muncă

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM)...

Hankook și Schmitz Cargobull – parteneri pentru echipare originală

Producătorul de anvelope premium Hankook și liderul din Europa...

Izotopii de litiu diagnostichează îmbătrânirea bateriei

Cercetătorii germani de la Institutul Federal pentru cercetarea și...

Noua anvelopă Bridgestone VHS3 pentru flotele de macarale

Noua anvelopă Bridgestone VHS3 reduce timpii morți și costurile...

IAA 2026: Soluțiile dezvoltate de ZF pentru vehiculele comerciale

În cadrul IAA Transportation 2026, ZF prezintă direcțiile în...

Reducerea cu 25% a accizei la motorină se menține între 16-30 septembrie

Ministerul Finanţelor menţine și în perioada 16-30 septembrie reducerea...

IAA 2026. Noul Renault Trafic Van E-Tech – „Utilitara Anului 2027”

Noul Trafic E-Tech electric a fost desemnat „Utilitara Anului...