PNL prezintă 10 realizări ale lui Silaghi la Transporturi

După ce preşedintele Traian Băsescu l-a catalogat pe Ovidiu Silaghi drept “un om fără performanţă”, PNL a replicat imediat, prezentând 10 realizări pe care le-ar fi avut Silaghi în mandatul de anul trecut la şefia Ministerul Transporturilor, deţinut timp de 7 luni în Guvernul Ponta I, dar neprelungit în Guvernul Ponta II. Drept urmare, liberalii anunţă că îşi menţin propunerea ca Silaghi să fie ministru al Transporturilor, în locul lui Relu Fenechiu – cel condamnat la 5 ani de închisoare.

“Partidul Naţional Liberal îşi menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la conducerea Ministerului Transporturilor. În acest context, PNL consideră oportună prezentarea unora dintre cele mai importante acţiuni desfăşurate de domnul Silaghi în perioada mandatului său în funtea Ministerului Transporturilor:

1. Iniţierea negocierilor cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, privind deblocarea POS Transport şi a discuţiilor referitoare la această temă în cadrul Acordului cu FMI;

2. Rezilierea Contractului pentru tronsonul Nădlac-Arad pentru suspiciuni de fraudă confirmate, ceea ce a dus la deblocarea discuţiilor cu Comisia Europeană;

3. Demararea şi finalizarea procesului de selecţie pentru mai multe companii aflate sub autoritatea MTI, în cadrul proiectului «Recrutare Management Privat»;

4. Acordurile încheiate cu Guvernul Bulgariei în vederea finalizării Podului Calafat-Vidin şi a Strategiei Dunării;

5. Obţinerea de către CFR Infrastructură a împrumutului de 175 de milioane de euro de la BERD;

6. Finalizarea mai multor tronsoane de autostradă: Autostrada Soarelui (tronsoanele Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa), Autostrada A3 (tronsonul Bucureşti-Ploieşti);

7. Finalizarea Protocolului de cooperare între MTI şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Transporturilor din Spania în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport (30 octombrie 2012), urmată de vizita de astăzi a premierului Victor Ponta în Spania;

8. Asigurarea condiţiilor de transparenţă pentru proiectele lansate de MTI;

9. Şoselele de centură, din cadrul proiectului «Marea Neagră», în baza acordului cu Turcia;

10. Începerea procesului de privatizare a CFR Marfă, care a fost blocat de CSAT”, se arată în comunicatul PNL.

Interesant este că PNL s-a grăbit să enumere fix 10 “realizări” şi nu 7, 9 sau 11.

Despre blocarea de către CSAT a procesului de privatizare a CFR Marfă început de Silaghi amintim că Traian Băsescu a acuzat, la vremea respectivă, că privatizarea fusese croită pe modelul Oltchim, “cu strigare”, iar în februarie anul acesta, CSAT a cerut ca vânzarea celor 51% de acţiuni ale companiei feroviare de marfă să fie către un investitor strategic.

Ponta, interimar până în 23 august

Şeful statului a anunţat luni, într-o declaraţie de presă, că nu se grăbeşte să respingă propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor, urmând să-şi anunţe decizia în 23 august, cu 2 zile înainte de expirarea interimatului lui Victor Ponta, pe care îl va ajuta până atunci să-şi asume responsabilitatea asupra privatizării CFR Marfă.

Despre Ovidiu Silaghi, şeful statului a spus că are rezerve din ciclul “nu a lăsat nicio dâră” la Transporturi.

Băsescu şi-a exprimat şi temerea că Grup Feroviar român (GFR), câştigătorul licitaţiei pentru pachetul de 51% de acţiuni din CFR Marfă, va avea capacitatea să investească în companie şi nu va începe imediat “să taie cu zecile de mii de vagoane ca să-şi achite din vânzarea fierului vechi datoriile la bănci” – în caz că va obţine de la acestea cei 202 milioane de euro.

Preşedintele a mai atras atenţia că numai după semnarea contractului cu CFR Marfă se va putea pronunţa şi Consiliul Concurenţei cu privire la privatizare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.