Ponta vrea să câştige Ardealul cu Rus la Transporturi

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că îl propune pe Ioan Rus ministru al Transporturilor, cu următorul argument: “Vreau să dau un mesaj foarte clar pentru zona Ardealului, pentru Transilvania, că trebuie să primească şi prin persoana ministrului asigurarea că toate proiectele de infrastructură pe care le-am început (cu Şova) vor fi duse la bun sfârşit”. Propunerea va fi înaintată preşedintelui Traian Băsescu. Iar cum era nevoie de cineva care să mintă fără să clipească în campania pentru prezidenţiale, cel mai calificat pentru acest post s-a dovedit Dan Şova, cu doctoratul luat în amăgit populaţia atât ca şef al Marilor Proiecte, cât şi al Transporturilor, timp de 1 an şi 6 luni fără să înceapă vreun kilometru de autostradă.

Ponta l-a înscăunat pe Şova purtător de cuvânt al PSD în campania pentru prezidenţiale promiţând că, după alegerile pe care este convins că le va câştiga, junele avocat va reveni în funcţia de ministru.

Evident, nu la Transporturi, ci la Justiţie, unde va avea de salvat vreo două duzini de baroni locali şi de parlamentari care nu îşi mai pot amâna prea mult prin justiţie dosarele de corupţie.

Prin presă se vehiculează scenarii potrivit cărora baronii locali ar fi cerut, de fapt, demiterea lui Şova. Total fals: el a fost cel mai bun ministru pentru vehicularea minciunilor cu proiectele de infrastructură, cu pierderea contractului Bechtel şi cu tărăgănarea finalizării Masterplanului de Transporturi.

“Prima mea iubire sunt autostrăzile. (…) Cum poate fi vorba despre incompetenţă (în privinţa sa – n.r.) când abia acum ştim ce trebuie să facem în următorii 6 ani?!?”, a declarat el astăzi, când şi-a anunţat demisia.

Mulţumit de Şova, dar nu în Israel

“Eu am fost mulţumit de activitatea lui Şova ca ministru, însă, în urma unei discuţii pe care am avut-o, vrea să se implice mult mai mult în partea de comunicare politică, de campanie electorală. Va fi purtătorul de cuvânt al PSD, imediat după prima şedinţă a conducerii şi, după noiembrie cu siguranţă poate să revină ca membru al Cabinetului”, a spus Ponta, abia întors din Israel.

Premierul a participat la Ierusalim la o şedinţa interguvernamentală israeliano-română, iar marele absent a fost Dan Şova, dintr-un motiv cât se poate de serios: a făcut în 2012 declaraţii antisemite, în urma cărora Victor Ponta l-a şi demis din calitatea de purtător de cuvânt al PSD. Nu se cădea acum ca premierul să răscolească trecutul, la un astfel de eveniment important, dar nici nu s-a împiedicat să îl renumească în funcţie la câteva ore de la revenirea din Israel.

Între timp, Şova a demisionat de la şefia Transporturilor, promitând să facă şi un bilanţ a activităţii “pe care cu mândrie am desfăşurat-o atât la DPIIS, cât şi la Ministerul Transporturilor”.

Rus, ministru de Interne: 3 luni în Guvernul Ponta 1…

Despre Ion Rus, premierul a arătat că, pe lângă speranţa de a câştiga de partea PSD “zona Ardealului şi Transilvania, pentru care vreau să dau un mesaj foarte clar: toate proiectele de infrastructură în domeniu anunţate pentru această regiune vor fi realizate”, fostul şef al Internelor este recomandat de experienţa profesională şi politică.

Victor Ponta nu a amintit că Ioan Rus, numit ministru de Interne în primul guvern condus de USL după debarcarea Guvernului Ungureanu, a demisionat la începutul lui august 2012, după numai 3 luni de mandat.

Rus s-a compromis cu protejarea lui Adrian Năstase în ziua încarcerării nereuşite şi apoi cu retragerea pazei de la spital, dar şi la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

… şi 4 ani în Guvernul Năstase

Însă Ioan Rus a mai fost ministru de Interne, în perioada 2000-2004, în Guvernul Năstase, iar din 2003 a cumulat şi funcţia de vicepremier.

Anterior, Rus a fost prefect al Clujului (în 1996) iar din 2000 a devenit preşedintele CJ Cluj, funcţie pe care a deţinut-o timp de 4 ani, până la numirea sa ca ministru de Interne.

În Cabinetul Năstase a fost coleg cu ceilalţi doi social-democraţi ai aşa-zisului “grup de la Cluj”, Vasile Dâncu, ministru al Informaţiilor Publice, şi Vasile Puşcaş, negociator-şef cu Uniunea Europeană.

Pe linie de partid, Rus a fost ales în 2001 în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Cluj, iar din 2002 a devenit vicepreşedinte al PSD.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.