Ponta: Nu vom putea menţine toţi angajaţii RAAN

Premierul Victor Ponta a declarat joi, la Drobeta-Turnu Severin, că nu vor putea fi menţinuţi toţi angajaţii la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), dacă până la sfârşitul anului nu vor veni investitori pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care să preia producţia de apă grea de pe platforma Regiei. Ca de obicei, el a acuzat greaua moştenire lăsată de antecesorul său, Emil Boc, care „nu a luat măsuri de reorganizare care să salveze cât mai multe locuri de muncă”, iar acum “RAAN este una dintre cele mai dificile probleme moştenite din trecut” ce trebuie gestionată de Guvern. Amintim că în 27 februarie a fost publicat pe site-ul Ministerului Economiei un proiect de Ordonanţă de Urgenţă ce prevedea începerea unui program de concedieri colective la 16 companii energetice, printre care şi RAAN. A doua zi, premierul a ordonat retragerea documentului, pe motiv că pe el nu l-a întrebat nimeni. Acum admite că vor fi disponibilizări la RAAN, numai că nu spune data exactă.

„Dacă s-ar fi luat măsuri de pregătire şi de restructurare încă din 2009, 2010, 2011, ar fi fost mai uşor. Acum trebuie să avem grijă de oameni. Sigur n-o să se poată să rămână toţi acolo, trebuie să vedem până la sfârşitul anului dacă reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă mai reprezintă un proiect viabil. Nu vin investitori, este vorba de câteva miliarde de euro”, a spus Victor Ponta, la Drobeta-Turnu Severin.

El a participat la Conferinţa Judeţeană a Organizaţiei PSD Mehedinţi pentru alegerea preşedintelui filialei, singurul candidat fiind şeful Consiliului Judeţean, Adrian Duicu, cel care va fi şi ţinta reproşurilor angajaţilor RAAN, în caz că restructurarea va da greş. Nu de alta, dar este mai aproape decât  ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, de la Bucureşti.

Niţă reclamă un jaf inimaginabil

În ultimele luni s-a tot vehiculat închiderea combinatului de apă grea Romag Prod, de la Halânga, unde lucrează circa 1.400 de oameni şi care, la fel ca la Oltchim, ţine financiar tot judeţul. RAAN va fi reorganizată, iar ministrul Niţă, strigă şi el, în ton cu Ponta, că s-a făcut aici “un jaf de proporţii cum nu mi-am putut imagina”.

Jaf-nejaf, Guvernul va trebui să rezolve situaţia, iar dacă restructurarea va eşua, vom avea şi la RAAN un dezastru la fel ca la Oltchim.

Niţă reclamă managementul defectuos al Regiei, a cărei structuri de conducere, cu peste 200 de membri, ar menţine contracte păguboase – cum este construirea (prin licitaţie) a unei instalaţii de evacuare a zgurii şi cenuşii în şlam dens, pe platforma Romag Termo. Lucrarea începută în 2009 de SC Confort SA, aparţinând omului de afaceri Georgică Cornu, a ajuns să coste dublu, deşi nu este finalizată nici în prezent, acuză ministrul.

O primă măsură de reducere a cheltuielilor, promisă de el, este rezilierea contractului de pază pe care unitatea îl are cu firma deţinută de familia directorului Poliţiei Locale, Constantin Micşoniu. Aceasta primeşte anual 1 milion de euro pentru serviciile asigurate de cei 160 de paznici. Activitatea lor va fi preluată angajaţii RAAN ce vor fi disponibilizaţi, spune Niţă.

Directorul, greu de demis

“Nu mai vorbim despre gestionarea intrărilor de cărbune. O vraişte totală! Secretarul de stat s-a plimbat săptămâna trecută prin mine, prin depozitul de cărbune, şi nu l-a întrebat nimeni nimic, deşi plătim 160 de oameni de pază. Este de neacceptat un asemenea mod de a conduce o asemenea regie”, şi-a exprimat nemulţumirea ministrul delegat.

Când a venit însă vorba despre demiterea conducerii, Niţă de la PSD s-a codit. Directorul general al RAAN, Gheorghe Dulcea, a fost numit de Guvernul Năstase, în 2001. Iar până atunci a fost director economic, deci ştie tot ce mişcă în Regie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.